Citat:
În prealabil postat de Silencer
Ash avea o intrebare simpla...
Sfantul Ignatie Brancianinov zicea ca rugaciunea are nevoie de osteneala pe care aceasta o cauzeaza sau cam asha ceva, si ca plansul si lacrimile ar trebui mereu sa o insoteasca...
Dar intrebarea mea ar fi cam asa, daca plansul se apropie cel mai mult atunci cand deja ma culc si zic o rugaciune in mintea mea, si stau culcat in patul meu, deja nu e nici o osteneala pentru mine, plansul cela care parca se apropie ar fi ceva normal aceasta, sau o chestie pe care ar trebui sa o evit, intrucat ar putea fi de la cel rau, eu doar in acel moment nu ma ostenesc deloc... Si se mai intampla asa de cateva ori, in momente cand eu stau si nu ma ocup cu nimic, nu ma ostenesc...
Sper ca a inteles cineva ce am in vedere, si ash vrea sa imi dati un sfat...
Si inca ceva, e rau daca zic rugaciunea inimii, dar nu am inca duhovnic ?
|
Parerea mea:
1. Dupa cum ti s-a spus, exista mult feluri de lacrimi si NU, NU trebuie sa ne fortam sa plangem! Ca ajungi sa ai un plans mincinos si sa cazi in mandrie, sa te crezi ceva etc..
2. Cauta duhovnic.
Orice lucru il incepi cu
spovedanie f amanuntita si cu sfat duhovnicesc.
Eu nu m-as incumeta sa spun rugaciunea inimii fara binecuvantare.
(Pana si rugaciunile acelea zilnice.. dimineata si seara.. Trebuie sa iei binecuvantare de la duhovnic si pt citirea lor.)
Revenind la plans..
Plansul NU inseamna nimic in sine. Vederea pacatelor este importanta!
Poti sa plangi mult si bine, daca nu-ti vezi starea de cadere in care te afli, daca nu vezi ca esti departe de Hristos prin pacatele tale, daca nu vezi ca meriti iadul... apoi degeaba plangi (adica plangi prosteste, fara suparare.. ) sau mai rau: plangi din mandrie si slava desarta.
Nu trebuie sa te straduiesti sa plangi ca este semn de inselare (acesta stradanie este semn de inselare, plus automultumirea ce decurge din plans!)