Citat:
În prealabil postat de MariaB
Pe ce ne bazam cand sustinem aceasta?
|
Într-adevăr, problema s-a mai discutat pe forumul acesta, ca și pe altele. În mare, sunt două orientări posibile, dar nu ambele legitime:
-o orientare relativistă, care susține că oamenii se pot mântui la fel de bine indiferent de credința lor și de comunitatea de credință din care fac (sau nu fac) parte, numai în baza faptelor lor bune și, eventual, în baza a ceea ce teologia modernistă numește "opțiunea fundamentală".
-o orientare tradiționalistă, care susține că numai credința în Cristos și nu în alți dumnezei este mântuitoare, iar mijloacele ordinare de salvare sunt în Biserică.
Nenumărate sunt dovezile biblice, patristice, magisteriale și liturgice care susțin a doua orientare.