[NECTARIE]

Scopul principal al Sf. Liturghii este sfinţirea şi transformarea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, precum şi împărtăşirea credincioşilor. După ce are lor sfinţirea darurilor, preotul slujitor se adresează credincioşilor zicând: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi“. Prin aceste cuvinte creştinii sunt chemaţi să se apropie pentru a se împărtăşi. Cum Împărtăşania este un act implicit al Sf. Liturghii, înseamnă că nu se poate concepe Liturghie fără împărtăşirea credincioşilor. Astfel, ne putem explica unele canoane care condamnau pe cei care, participând la Sf. Liturghie, nu se împărtăşeau, fie pentru că plecau din Biserică în timpul slujbei, fie pentru că nu se prezentau spre a fi împărtăşiţi, deşi erau prezenţi la slujbă: „Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta Împărtăşanie, aceia, trebuie să se afurisească (excomunice), ca făcând neorânduială în Biserică“ (canonul 9 apostolic). Acest canon, asemenea canonului 2 al Sinodului local din Antiohia (341), stabilea obligativitatea participării la toată slujba Sf. Liturghii, precum şi a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. În acele vremuri se cerea şi laicilor să se împărtăşească încontinuu, căci existau canoane care stabileau îndepărtarea creştinilor care nu se împărtăşeau trei duminici la rând. Formularea acestor reglementări, care stabileau obligativitatea împărtăşirii la Sf. Liturghie, ne indică faptul că unii creştini, deşi participau la Sf. Liturghie, nu se împărtăşeau. Pe de altă parte, se înţelege că cei care participau la Sf. Liturghie, atât clericii, cât şi mirenii, nu se puteau împărtăşi fără a îndeplini toate condiţiile morale şi religioase spre a putea primi cu vrednicie această Sf. Taină. Doar îndeplinind aceste condiţii puteau dobândi starea de har pe care o comunică Sf. Împărtăşanie.