[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (II)

“Dumnezeul” Pucioasei i l-a adus Verginicăi ca soţ pe Nicolae Stoica tocmai pentru că El credea că este “atotştiutorul” care îl vedea pe Nicolae în viitor “ca stâlp pentru comuna Măneşti, ca un pod pentru mântuirea neamului” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7 iunie 1964) şi tocmai de aceea El l-a “iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973) pe beţivanul şi desfrânatul de Nicolae. Atât de mult, încât nu pe el îl vedea vinovat pentru beţiile şi aventurile lui amoroase, ci pe aceia care ştiau metehnele lui Nicolae Stoica dar nu-l smulgeau din obiceiul beţiei, şi nici nu le mustrau pe femeile uşuratice care-i acceptau avansurile (în timp ce mustrarea lui Nicolae nici nu intra în discuţie):

“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1973)

Acum, El este acelaşi “Dumnezeu” Pucios “atotputernic” care se roagă de păstori ca să-l aducă pe Nicolae înapoi acasă la “vasul Domnului”, Verginica:

“Fiule Daniele şi fiule Dumitru, aveţi grijă de Nicolae, mâna vasului Meu. Mare va fi plata voastră dacă-l veţi aduce pe Nicolae acasă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 februarie 1972)

Ba mai mult, “Dumnezeul” Pucioasei apelează la păstorii pucioşi ca să se facă ei intermediari şi să-l ia cu binişorul pe Nicolae şi să-l iscodească, să vadă cam ce planuri are, şi să-l ducă cu vorba, poate, poate ar vrea totuşi să se întoarcă la Verginica de bunăvoie (dar Nicolae nu s-a mai întors niciodată, deci speranţele Dumnezeului Pucios că poate-poate s-au dovedit a fi speranţe deşarte). Ba, să-l mai roage ei şi pe preotul satului ca să înalţe niscai rugăciuni mai speciale către Dumnezeul cel adevărat, poate se va milostivi să-l dezlege pe Nicolae de fermece ca să scape de darul băuturii fermecate şi să-i dea gândul cel bun ca să se întoarcă înapoi acasă la Verginica:

“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus, mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune- i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 august 1973)

Căsătoria era zugrăvită ca o opţiune plină de responsabilităţi şi pericole. În special grija soţilor faţă de pruncii pe care i-au zămislit şi i-au născut trebuia să fie primordială. Pericolul neîmplinirii acestei obligaţii este abil speculat de Verginica şi transformat într-o dezamăgire manifestă faţă de căsătorie şi apoi într-o recomandare că mai bine ar fi să se renunţe la ea :

“Ai grijă de puii pe care-i ai zămisliţi. Începând de la clipa zămislirii şi până la clipa sfârşitului, vei răspunde de toate pierderile, că mai bine nu te căsătoreai decât să-ţi fie semănătura deşartă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 26-2-1972)

Tinerii simpatizanţi ai sectei (şi mai ales tinerele care tânjeau să devină mămici) erau în mod vădit dornici de căsătorie, lucru care-i dă prilejul Verginicăi să-şi manifeste tânguios dezamăgirea, dar şi propensiunea spre ascundere: deocamdată intenţiile ei de a-i opri pe viitor pe tineri de la căsătorie sunt disimulate, ca “să nu se ducă vestea” rea care să-i sperie, şi ca să-i poată totuşi atrage la ea prin înşelăciune:

“Oiţa Mea, mioarele Mele, care dintre mioarele Mele voiesc să stea necăsătorite? O, de s-ar duce vestea aceasta peste tot, n-ar mai sta nici una lângă Mine, că am un număr de mioriţe care abia aşteaptă căsătoria şi n-ar mai sta nici una dacă ar afla acest lucru.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973)

Un dialog spiritual cu nea’Mişu ( alias “păstorul Daniel”) dezvăluie intenţiile Verginicăi faţă de tinerii atraşi deja în mrejele sectei: în viitorul apropiat se va renunţa complet la căsătorie, după modelul mânăstirilor autentice. Dar nu se punea problema trimiterii tinerilor la mănăstirile care fac ascultare de B.O.R., ci ţinerea lor acasă, unde ei urmau să clocească, observând un simulacru de viaţă mănăstirească. Ideea e susţinută de o referinţă imaginară, luată de undeva – nu se ştie de unde – din Scriptură:

“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mănăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8/21 iulie 1973