[Laurentiu]

În prealabil postat de THOT.ME

Sa pornim de la definitia verbului a crede.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. 2. Intranz. A recunoaşte dreptatea cuiva, a fi înţelegător faţă de durerea sau de suferinţa cuiva. 3.Tranz. A socoti, a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-şi pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenţa lui Dumnezeu şi a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credinţă religioasă. – Lat. credere.
Credinta este o alegere.Aleg sa cred in existenta lui Dumnezeu , fara a cere cuiva argumente/ atestari documentare despre aceasta.Alegerea aceasta este un prim pas, pas care-i si imparte pe oameni in : "cresinciosi" si "necredinciosi". In momentul in care m-am indoit si mi-am pus intrebari deja nu mai intru in prima categorie.Omul este dotat cu ratiune si, poate din acest motiv ii si este foarte greu sa creada,fara sa fie incredintat de fapte si argumentari.De aceea este si greu pentru un necredincios sa inteleaga un credincios.Pentru ca alegerea i-a si diferentiat.Exista( cred, ma gandesc la asta inca) o predispozitie in fiecare dintre noi spre "a crede" = a fi un pic irational si "a nu crede" - a fi pragmatic si rational.
Cred ca pe parcursul vietii suntem deseori scindati in eu-l nostru in credinciosi si "ne".Pentru ca dupa acest prim pas vin si alte alegeri. Legate de dogma de exemplu.desi poti sa crezi si fara sa aderi la o miscare religioasa.
Nu se poate demonstra nici existenta lui Dumnezeu dar nici neexistenta Lui.Cel putin argumentarile citite "scartaie" mult si nu respecta logica aristotelica. Nici nici.
Si pe acest forum nu vom ajunge la un numitor comun pentru ca cei care cred nu au argumente rationale ci emotional-experimentale iar cei care nu cred sunt afiliati mai curand rationalismului stiintific si nu accepta dovezi gen Giulgiul de la Torino sau flacara de la Ierusalim din noaptea de Paste sau existenta moastelor. Si e simplu: minunile se petrec cu cei care cred in minuni.

Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci dimpotrivã o iluminare a ei. E o absolvire a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existentei. Constient de aceasta dezamãgire, fãrã sã fii mort deloc si în lume, experiezi, trãiesti, la intensitãti nebãnuite sentimentul libertãtii spiritului. De fapt la mijloc e o înviere a spiritului pe planul si la nivelul ratiunii divinã a existentei si teroarea acestei lumi sensibile. Acum scapi de fricã. Lumea nu se mai poate atinge decât de temnita ta biologicã – noua ta realitate, de o evidentã absolutã, , scãpându-i cu desãvârsire.
Arsenie Boca