De fapt fiecare se indeletniceste cu vreuna din aceste virtuti in parte. De pilda unul savarseste milostenie o vreme oarecare. Dar indeletnicindu-se numai putintel cu acestea, nu putem zice de el ca este milostiv propriu zis, mai ales cand nu savarseste bine si in chip placut de Dumnezeu ceea ce savarseste. Caci nici binele nu e bine, cand nu se lucreaza bine, ci e bine cu adevarat cand nu-si asteapta ca plata pentru aceasta sau aceea placerea de la oameni, de pilda bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lacomie sau nedreptate. Fiindca Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si pare ca e bine, ci la scopul pentru care se face. Caci spun si de Dumnezeu purtatorii Parinti, ca atunci cand mintea uita scopul evlaviei, fapta vazuta a virtutii fara rost. Caci cele ce se fac fara dreapta socoteala si fara scop, nu numai ca nu folosesc la nimic, chiar daca sunt bune, ci si vatama; precum se intampla deopotriva cu cele ce par ca sunt rele, dar se fac in scopul cinstirii de Dumnezeu, cum e de pilda fapta celui ce intra intr-o casa de desfrau, ca sa scape de la pieire o femeie pierduta. De aici e vadit ca nu e milostiv cel ce s-a indeletnicit cu milostenia, nici infranat cel care a facut la fel cu infranarea, ci cel ce s-a indeletnicit cat mai mult si toata viata lui, deplin, cu aceasta virtute, folosindu-se de dreapta socoteala, fara greseala. Caci mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala, care e imparateasa si virtutea virtutilor. Precum iarasi in cazul celor dimpotriva nu numim desfranat, sau betiv, sau mincinos pe cel ce a alunecat o data in vreuna din acestea, ci pe cel ce a cazut de foarte multe ori si ramane neindreptat. Pe langa cele spuse, mai trebuie sa se stie mai ales acesta, care e de mare trebuinta tuturor celor ce ravnesc sa dobandeasca virtutea si se sarguiesc sa ocoleasca pacatul: cu cat e sufletul neasemanat mai bun decat trupul, si mai distins si mai cinstit in lume si foarte insemnate privinte, cu atat sunt si virtutile sufletesti mai bune decat cele trupesti, mai ales cele care imita pe Dumnezeu si poarta haine dumnezeiesti. Cu totul dimpotriva trebuie sa socotim despre pacatele sufletesti ca se deosebesc de patimile trupesti in ce priveste efectele lor si pedeapsa lor, macar ca acest lucru il uita multi, fara sa stiu cum. Betia, curvia, preacurvia, furtul si cele apropiate acestora, oricat sunt de urate la aratare celor evlaviosi si celor de fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atata durere celor ce staruiesc in ele fara sa se indrepte, in comparatie cu patimile sufletesti, care sunt cu mult mai rele si mai grele ca acelea si care duc la starea dracilor si la osanda vesnica randuita acelora pe cei stapaniti de ele. E vorba de pizma, de pomenirea raului, de rautate, de invartosare si de iubirea de argint, care-i radacina tuturor relelor, dupa Apostol, si de cele asemenea.Sfantul Ioan Damaschin
|