[Daniel777]

Sau ma rog,cine il praznuieste,am inteles ca sunt crestini "ortodocsi" ,care au lucruri mai importante de facut:

Din textul urmator cu care completam prezentarea cartii Sf. Maxim, mediator intre Rasarit si Apus, a teologul francez J-Cl. Larchet, ies in evidenta doua principii fundamentale ale invataturii Sfantului Maxim Marturisitorul:

1. criteriul apartenentei la Biserica este marturisirea dreptei credinte (dreapta credinta fiind indisolubil legata de Sfanta Traditie) si
2. marturisirea dreptei credinte este determinata de ”o constiinta care te apara”.

1) Impresioneaza limpezimea si claritatea cu care teologul Jean-Claude Larchet expune pilda si invatatura Sfantului Maxim despre criteriul unic si exlcusiv al apartenentei la Biserica: marturisirea credintei ortodoxe. Este raspunsul cel mai ortodox, daca putem spune astfel, cel mai curat, care se poate da initiativei ecumeniste din aceasta saptamana, ce schimonoseste eretic si ideologic o tema inspirata inspirată de textul scripturistic „Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2,42).

Nu poate exista comuniune reala, nici unitate, ne invata Sfantul Maxim Marturisitorul, decat in masura in care exista marturisirea dreptei credinte. Unitatea, asadar, nu este un mijloc, ci abia o finalitate care poate fi atinsa doar in masura in care exista aceeasi marturie de credinta, anume de credinta ortodoxa. Este o deosebire neta fata de strategia ecumenista de a transforma discursul despre unitate intr-o strategie simbolica de putere, intr-o ideologie in care sunt fortate apropierile pe baza unui iluzoriu ”numitor comun”.

In lipsa dreptei credinte, comuniunea euharistica, adica impartasirea din acelasi Potir nu este posibila, ori aceea nu mai poate fi numita Euharistie:

invocarea Sfantului Duh in epicleza Sfintei Liturghii ramane fara de raspuns si in consecinta, Sfintele Daruri nu mai sunt sfintite, asadar nu se mai realizeaza o comuniune adevarata.

Marturia dreptei credintei nu este o marturie individuala, caci nu din originalitatea sau particularitatea cuiva se intemeieaza, ci este una care trece ”testul” conformarii cu Scriptura, invatatura Parintilor si a Sinoadelor. Orice opinie noua trebuie supusa acestui test, indiferent daca cel care o emite este Patriarh, preot, calugar sau chiar Sinod. Nimeni nu poate afirma ceva absolut nou in ceea ce priveste invatatura de credinta si indemnul mantuitor, ci poate doar marturisi ceea ce au marturisit si predanisit Sfintii Parinti.

Multe din controversele si tulburarile care au marcat si marcheaza spatiul nostru ortodox, de la stanga ecumenista la dreapta extremista, au fost iscate tocmai datorita acestei elementare ”omisiuni”: cercetarea problemei, a opiniei, a temei aflate in disputa in lumina invataturii Sfintilor Parinti, a “cugetului Bisericii”. Cine evita sau leapada invatatura Sfintilor Parinti pentru a proba temeinicia opiniei sale risca sa se situeze, prin aceasta, in afara Bisericii si in afara Ortodoxiei.

2) Ceea ce face ca invatatura Sf. Maxim sa fie una din cele mai complete invataturi este faptul ca temeiul unei bune marturii este dat de detinerea constiintei Bisericii. Aceasta constiinta se formeaza nu doar prin acceptarea seaca, la nivel strict intelectual, a invataturilor de credinta, ci prin fidelitatea vie fata de ele, adica printr-o viata duhovniceasca reala, ce consta in pazirea poruncilor lui Hristos, in continua lupta de curatire a inimii si de luminare cu harul dumnezeiesc.

Si acum intelegem mai bine de ce Dumnezeu a randuit ca cel mai mare Parinte filocalic al Bisericii sa fie si unul din cei mai mari stalpi dintre Sfintii Marturisitori. Pentru ca acestea doua – lucrarea duhovniceasca si marturisirea, sunt cele doua aripi ale crestinului-ortodox. Nimeni nu poate marturisi daca are o constiinta murdara, daca viata lui este intinata, daca nu are fior si lucrare filocalica, fireste, la masura sa. Nimeni nu poate pretinde, in numele unei misiuni ”superioare” de a duce o asa-zisa lupta de rezistenta, sa primeasca dispensa de la a pazi poruncile lui Hristos in integralitatea lor. Nimeni sa nu se amageasca cu gandul ca amanarea perpetua a pocaintei, a innoirii duhovnicesti, ar putea fi compensata cu o asa-zisa marturisire a credintei. Pentru ca Sfantul Maxim afirma in mod clar ca se marturiseste cu sufletul si cu gura, deci nu doar cu gura…