Cea mai mare problemă cu obișnuința care devine o a doua natură este că ne târăște în dependență. Și da, numesc dependență chiar și cântarea de psalmi pentru că cel care s-a obișnuit cu aceasta, nu va putea renunța ușor la ea. Totuși, în mod evident, este mare diferență între o patimă care duce omul spre distrugere cum ar fi beția și conștientizarea dependenței de Dumnezeu. Nu cunosc oameni care să fi reușit să nu se lipească de nici un fel de obicei. Nu spun că este imposibil, spun doar că eu n-am întâlnit astfel de oameni. Probabil ar fi foarte obositor ca în fiecare clipă a vieții să faci ceva inedit și complet ieșit din orice tipar. Dar atâta vreme cât avem posibilitatea să ne creem dependențe care să ne facă mai buni, cât putem să ne obișnuim să facem lucrurile bune din reflex, cât putem să ne modelăm a doua natură după libera voință, bine este să ne-o modelăm astfel încât să ne apropiem de Viață, de Lumină, de Dumnezeu, iar nu să ne depărtăm.
|