[delia31]

În prealabil postat de VladCat

mi-a venit destul de greu sa ma hotarasc sa scriu postul asta, parte din orgoliu (ca sa vezi la ce cote ajunge uneori), parte datorita faptului ca oamenii cer in general aici ruga celorlalti atunci cand le sunt rudele bolnave sau cand le moare cineva...adica in situatii mult mai grave decat a mea....cert este ca am cazut in deznadejde si desi rational ma lupt cu aceasta stare fortele interioare sunt extrem de reduse...sunt convins ca daca cei care citesc threadul I-ar spune Lui cateva cuvinte in care sa il roage sa ma ajute as depasi incercarea asta mult mai repede.....va multumesc frumos.

Draga Vlad, d.pd.d.v. medical starea ta seamana cu depresia. Spun “seamana” pt. ca nu se poate pune un diagnostic decat de cineva specializat si dupa mai multe simptome. Poate fi si o dispozitie trecatoare cauzata de diversi factori.
Depresia e o tulburare a starii afective, cauzata de un deficit de serotonina - un neurotransmitator cu rol de "mesager" intre celulele creierului si care ajuta la reglarea dispozitiei.

Psihoterapia ortodoxa analizeaza starile de acest gen dintr-o alta perspectiva. Mult mai profunda.
Exista 2 forme de tristete: o tristete buna si una rea, o tristete dupa Dumnezeu si o tristete dupa cele ale lumii.

1.Tristetea buna sau folositoare sau intristarea mantuitoare dupa Dumnezeu sau fericita intristare e cea care-l face pe om sa-i para rau pentru starea decazuta in care se afla, sa-si planga pacatele, sa sufere din pricina departarii de Dumnezeu.
E ceea ce se numeste cainta si e absolut necesara omului cazut pentru a regasi calea spre Dumnezeu.

2. Tristetea patologica (care duce la deznadejde) - e o stare nefireasca in care sufletul omului, nefiind vindecat de patimi si pacate se afla intr-o relatie nefireasca cu Dumnezeu, cu ceilalti si cu sine insusi.
Tristetea patologica e o patima, o boala de durata a sufletului. E de fapt o consecinta a faptului ca nu intelegem prima forma de tristete, descrisa mai sus.

In loc sa se intristeze pentru pacate, pentru instrainarea de Dumnezeu si pentru pierderea bunurilor duhovnicesti, omul deplange pierderea bunurilor materiale sau se întristează pentru ca n-a putut sa-si implineasca vreo dorinta sau sa guste vreo placere sau pentru ca a suferit ceva neplacut de la oameni sau ca nu intelege rostul greutatilor si incercarilor.

Odata tristetea intrata in suflet, daca nu devine cainta, ea creste, se amplifica si tocmai asta urmareste cel rau: sa-l duca pe om la deznadejde profunda pt. ca stie ca nimic nu face ravagii mai mari decat tristetea devenita deznadejde.

Tristetea asta patologica evolueaza –de la lipsa bucuriei si stari episodice cu tot ce implica (stari launtrice apasatoare care il macina pe om si il imobilizeaza launtric) , pana la a-l face sa se simta total daramat, sa nu mai aiba incredere in Dumnezeu si sa vada totul in negru.

O prea mare intristare e foarte primejdioasa, e de fapt starea la care diavolul doreste foarte mult sa ajungem, pentru ca atunci omul isi pierde cu totul nadejdea în Dumnezeu si nu vrea decat sa se termine odata durerea irationala a deznadejdii, fie ce-o fi.
Si din prea mare deznadejde si ruperea de Dumnezeu, omul nu vede alta iesire decat sinuciderea. Asta-i lucrarea demonica a duhului deznadejdii ajunsa la apogeu!

Tristetea patologica se vindeca numai prin vindecarea altor patimi (mania, tinerea de minte a raului suferit de la altii, neiubirea, slava desarta, dorinta neimplinita de a acumula bunuri materiale etc.)

Faptul ca spui ca nu ar fi trebuit sa ceri altora, aici pe forum sa se roage pt. tine, spune multe. Dar tot tu spui ca esti convins ca rugaciunea altora te-ar ajuta.
Pe de-o parte, ai dreptate: nu trebuie sa-ti pui sufletul pe tava decat in fata celor care te pot ajuta sa te vindeci (duhovnicul/cineva apropiat).

Pe de alta parte, cel rau tocmai asta urmareste: sa-l izoleze pe cel trist de cei care l-ar putea ajuta, sa-l duca pe om la neincredere si la incapacitatea de a cere ajutor, pt. a-i „paraliza” vointa de a scapa din starea asta.

Toti sfintii parintii spun ca cel care are patima tristetii sa nu se insingureze in starea asta, sa nu se autoizoleze, ci sa ceara sfatul oamenilor duhovnicesti pt. ca sufletul are nevoie de rugaciune si cuvinte de mangaiere. Incearca sa participi la slujba Sf. Maslu, fara sa neglijezi Sf. Liturghie.

Si ca sa-ti intelegi mai bine starea, sa stii cu ce ai de luptat, asculta cu atentie un capitol despre tristete (cauze, tipuri, tamaduire) in viziunea sfintilor parinti. E vorba de versiunea audio-book a cunoscutei lucrari a lui Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale.
http://www.crestinortodox.ro/predici...tii-99513.html

Hristos Domnul sa te mangaie si sa te scoata cu bine din starea asta!