Mie mi-se pare un avertisment.Sfat ar fi fost: ,,Eu te-as sfatui sa nu..".Porunca ar fi fost: ,,Sa nu maninci"(restrictie precum in cazul celorlalte porunci si atat).Avertismentul este mai mult pentru ca iti arata si urmarea: ,,Nu intrati! Caine rau." La porunca te mai poti intreba: ,,De ce"(daca ai o predispozitie spre insubordonare)dar la acest gen de averisment esti pe regula ,,fara scuze".

Ai fost prevenit(Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci),ti-a fost aratata actiunea(căci, în ziua în care vei mânca din el),ti-a fost spusa urmarea(vei muri negreşit!).Ai avut si optiuni (,,Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,").Esti pe risc propriu.Ai fost avertizat cu privire la toate aspectele si posibilitatile.Se va termina prost in cazul in care te decizi sa ignori avertismentul.

Poate insa avea si valoare de porunca.Exista un argument.In Capitolul 3 din Geneza are loc dialogul dintre sarpe si femeie.Exista cateva particularitati: sarpele o intreba ca fapt divers(nu este exclus sa fi facut asta tocmai pentru a anula caracterul de avertisment/porunca prin aruncarea lui in derizoriu)>,,Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" Ca si cum ar fi spus ,,Mai femeie,ti-a chiar ti-a spus Dumnezeu asa ceva?"

Ce este interesant este ca raspunsul femeii prezinta doua caracteristici:

-in primul rand incepe cu optiunea care i-ar fi salvat(Roade din pomii raiului putem să mâncăm),deci idee fusese inteleasa din moment ce optiunea era prezenta.Prima data a gandit corect dar indoiala urma sa vina,ca doar sarpele nu intrebase degeaba intr-un mod care arunca samburele indoielii;
-femeia adauga ceva la porunca divina(Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!").Undeva in mintea/constiinta ei avertismentul/porunca avusese un ecou atat de puternic incat a mai adaugat de la ea sub imperiul fricii de sanctiune.Se intimpla ca cineva sa-ti spuna ,,Nu ai voie sa intri in camera!".Pe tine te impresioneza asa de tare incat daca te intreaba cineva: ,,Ce a spus?"tu esti tentat sa spui:,,Nu intra ma!Nici sa nu te apropii macar!".La interdictia initiala ai adaugat si temerea ta.Aici se poate argumenta ca a fost o porunca.

Cand femeia aude ca rezultatul poruncii/avertismentului nu este real(Nu, nu veţi muri!)toate slabiciunile umane intra in actiune.Eliberata de factorul prohibitiv(care insa in mod paradoxal avea si rol de protectie),prin inselare,ea isi lasa libere simturile si nu ratiunea(prima data s-a gandit la optiunea salvatoare):,,De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit"

(Cred ca exista si o morala fara varsta a acestei situatii: omul,daca gandeste rational, va observa mereu acele optiuni care il protejeaza.In momentul in care ratiunea cade in plan secund atunci intra in rol de judecatori simturile si senzatiile,patimile si dorintele.In situatia Evei,ca mesaj adiacent, poate fi vorba si de o confruntare intre ratiune si pasiune cu tentatia in rol de catalizator.Nu absolutizez rolul ratiunii ci doar incerc sa il pozitionez corect pe scara valorilor.)

Simtul gustativ,vizual precum si dorinta in starea ei de neoprit(vrednic de dorit)au fost prea mult pentru ea.Un iures al senzatiilor a biruit-o si nu numai ca a mancat da i-a mai dat si nefericitului de Adam.In mod paradoxal desi doar Adam asistase la interdictia initiala(Geneza 2:16)raspunsul femeii catre sarpe arata ca Adam o prevenise.Femeia stia de tot avertismentul.Adam insa a cedat la randul lui desi stia si fusese prezent iar Biblia nu ne spune cum de a cedat asa usor. Eternul feminin,superb si misterios,in fata caruia toti cedam atat de vinovati in aparenta dar atat de fericiti in esenta... :)