"Lila.rabda soro,rabda pentru Rai...",interesanta exprimare,mi se pare ca este chiar specifica secolului 21...HALAL TEORII!!!!,daca si in ziua de astazi trebuie sa gandim astfel inseamna ca degeaba si-a mai capatat femeia anumite drepturi inaintea barbatului,sau mai degraba a exploatarii de catre acesta.Nu rabda Lila,ca nu se stie nici macar daca vei dobandi raiul in acest sens,si poti sa ai surpriza sa traiesti o viata de chin si aici si dincolo...nimic nu este cert,in afara de ceea ce simti acum,si ceea ce poti face acum.Pacatele sunt diverse si tare capricioase,astfel ca iadul il poti dobandi si prin simpla cartire permanenta asupra situatiei de supliciu in care perseverezi sa traiesti.
Insa aici este adevarat,sunt putine sanse ca alt barbat sa fie altfel,si sa nu uitam ca la inceput toti sunt foarte atenti si dau tot ce-i mai buni pentru a putea "vana".Eu sunt de parere sa renunti la sotul tau,daca stii ca nu mai sunt sanse de schimbare in bine din partea acestuia(tu stii foarte bine),sa-ti vezi si partile tale de vina in situatia data,care cu siguranta exista,chiar si in proportie mica,sa inveti din acestea,chiar daca nimic nu poate disculpa tendinta barbatului spre aceasta patima groaznica care este betia,doar slabiciunea lui il determina acolo,o slabiciune pe care nu poti construi o casnicie,fiindca este mai presus de orice.Suntem fiecare raspunzatori pentru viata pe care ne-o alegem sa o traim,dar si pentru viata pe care o au copii nostri.
Sa nu crezi in fericire prea mult fiindca ea este inselatoare si se stropeste cu mult...nu vin...,dar cu multe lacrimi,asta este legea omenirii,si cam asta am simtit-o cu totii.Sa-ti cauti mai presus de orice linistea,care este suportul cel mai de pret si cel mai rezistent al vietii,pe ea poti cladi multe,poti cladi o fericire mult mai pura decat cea care ne face sa ne tropaie adrenalina in noi.Echilibreaza-ti viata in acel sens in care satisfactiile sa vina de la sine,si zbuciumul in care ai trait atatia ani sa ramana o amintire de mult uitata,sa vezi ca intr-adevar exista speranta si exista,in primul rand,datorita noua si faptelor intreprinse de noi insine.
|