Mdaa!,mi se pare mie sau titlul acestui topic se referea la "lupta cu gandurile"?,fiindca la cum a evoluat situatia nu prea mai gasesc nimic in acest sens,si-am facut un salt spre "iertarea de sine",despre care s-a mai vorbit intr-un topic vechi,uitat de mult,si s-a ajuns la aceleasi concluzii controversate.
Nu stiu ce este atat de greu de inteles ,dar este cu adevarat nevoie ca la un moment dat sa ne iertam si pe sine,aceasta imbunatateste calitatea relatiilor dintre semeni,fiindca neiertarea de sine aduce cu ea frustrarile si astfel ajungem sa ne punem neputintele pe seama celorlalti.Este o chestie psihologica necesara,nu este vorba de narcisism,este vorba de faptul ca numai daca ne putem pune in armonie cu noi insine,putem avea si calitatea de-a darui semenilor.Exact ca atunci cand un om rau din fire nu poate exprima lucruri frumoase celor din jur,sau cum un om bolnav nu poate face prea multe pentru cei din jur.Eu una,am simtit pe pielea mea,ca daca nu ajung sa ma iert in anumite circumstante,devin nervoasa,stresata si astfel eman aceasta stare si celor din jur,dar in acelasi timp invat din greseala si iertarea proprie,o constientizez ca sa raman si responsabila pe sine.Ei uite ca am deraiat si eu de la subiect,oricum,am scris despre lupta apriga cu gandurile....dar nu m-a bagat nimeni in seamna,asa ca m-am conformat intorsaturii pe care a luat-o sensul topic-ului.OK???
|