Cuvântul e ca o săgeată ce o dată lansată din arc, nu mai poate fi adusă înapoi. De aceea el trebuie cântărit, îngrijit și stropit măcar cu puțin suflet de fiecare dată când îi dăm drumul din odăile inimii și gândurilor noastre. Cu atât mai mult un cuvânt ce urmează a fi consemnat, trebuie să fie judecat sincer și bine măsurat, abia apoi scris; căci el este de cele mai multe ori nu numai oglindă a sufletului nostru ci și mărturie peste veacuri.
Omul cel bun, din cămara cea bună a sufletului său scoate ce-i bun, iar omul rău, din cămara ce rea a sufletului său, scoate cele rele, spune Evangghelistul. De aceea, se cuvine să dăruim amintirilor o lacrimă de bucurie încărcată cu emoții în colțul ochilor, pentru ca în zilele mohorâte ale vieții noastre sau a celor de lângă noi, să putem reciti rânduri presărate cu multă credință și iubire ce pot fi socotite și fapte bune.
Se spune că fiecare om este o taină pentru celălalt, iar cuvintele sunt șoapte ale sufletului și minții noastre. Există cuvinte vii și cuvinte moarte. Rostim cuvinte cu direcție și cuvinte fără rost. Folosim cuvinte pe post de chei în diferite situații.
|