[Marimira]

Sfântul glumeţ


Era o fată care dorea să se căsătorească, dar nu-şi găsea partea. Spunându-i bunicii ei, aceasta i-a dat o icoană cu Sfântul Apostol Anania şi i-a zis: „Ia această icoană şi să te rogi 40 de zile la sfântul acesta, dar să ştii că sfântul acesta este cam glumeţ şi mai face câteodată şi unele minuni hazlii”.

Luând fata icoana, s-a dus acasă, a aprins o candelă în faţa icoanei şi s-a pus pe rugăciune şi post. Când s-au împlinit cele 40 de zile, fata fiind supărată că nu i s-a împlinit dorinţa, a zis supărată către sfânt: „M-am rugat atâta timp şi nu ai vrut să mă asculţi, de acum nu mai am nevoie de tine!”. Zicând acestea, a luat icoana şi a aruncat-o pe fereastră, fără să se uite unde a căzut. După puţin timp, aude pe cineva bătând la uşă. Când a deschis, a văzut un tânăr cu capul spart şi fiind plin de sânge pe faţă. „Mă iertaţi de deranj, a zis el, dar mi-a căzut această icoană în cap şi văzând că a căzut de la geamul dumneavoastră, v-am adus-o înapoi”.

Atunci fata, cerându-şi iertare, l-a rugat să intre să se spele şi să-i bandajeze rana. După ce l-a îngrijit, l-a întrebat cum îl cheamă şi tânărul a zis că Anania. Fata l-a rugat să treacă şi în ziua următoare, ca să-i schimbe bandajul. Şi aşa, trecând tânărul de mai multe ori, s-au împrietenit, iar apoi, după scurt timp, s-au căsătorit.
povestită de Monah Pimen Vlad


Cu mulţi ani în urmă o tânără aştepta trenul în Gara de Nord. Pe lângă ea, trece grăbit, cu un geamantan de lemn, cum era atunci, un tânăr. Acesta, tot uitându-se pe tăbliţe, ca să vadă unde va gara trenul lui, a „acroşat-o”, din neatenţie, pe tânara despre care am amintit mai sus, rupându-i ciorapii. Desigur, fata s-a supărat foarte tare, ocărându-l pe bietul băiat şi făcându-l de ruşine în faţa atâtor oameni, care şi ei aşteptau trenul. Tânărul şi-a cerut scuze, a vrut să-i plătească ciorapii, dar fata nici nu voia să audă şi din „bădăran” şi „ţăran” nu-l slăbea, probabil, gândindu-se cum va pleca ea în clătorie aşa, cu ciorapii rupţi.

După un timp s-a potolit, văzând că apare trenul.

Întâmplarea a făcut ca tânărul cu pricina să aibă loc în tren, în acelaşi compartiment cu fata, şi chiar lângă ea. Între timp supărarea fetei i-a trecut şi au început să converseze mai civilizat, fiind unul lângă altul. Şi conversează şi astăzi, căci s-au plăcut şi s-au luat în căsătorie, mulţumind lui Dumnezeu de această întâmplare hazlie.



Fraţilor, ştim bine că Dumnezeu nu îngăduie ispita, dacă nu iese ceva bun. Aşa că, bine-ar fi, de câte ori avem câte o ispită, să fim liniştiţi, cu răbdare, şi să zicem: „Dumnezeu îmi pregăteşte o surpriză plăcută…”.