În prealabil postat de FiulRisipitor

Mai exista o varianta: sa nu renunti dar sa nu devina obsesie.

Candva cant treceam si eu prin ceva asemanator am gasit asta:

"Ajungand intr-un moment de "cumpana"(il numesc asa pentru ca nu stiu sa-l numesc altfel) cand te intrebi intr-una "de ce?": de ce cel de langa tine nu respecta ceea ce oferi? ; de ce cel de langa tine te uita? ; de ce cel de langa tine te-a trecut pe planul doi? de ce nu ii e deajuns ceea ce oferi tu? ; si alti o mie de "de ce?" uitandu-ne la cel de langa noi.
Te miri ca ai oferit tot ce ai mai bun, toata bunatatea, toata dragostea, toata sinceritatea, ai oferit totul!!! (asa ai crezut tu!) Si totusi nu a fost destul.... Pentru ca celui de langa tine parca i-a lipsit ceva, si s-a indepartat. Te miri cum se poate ca avand toate cele bune cel de langa tine vrea sa plece, si te intrebi in acelasi timp: "daca dupa toate astea cel de langa tine totusi pleaca, care este in fond si la urma urmei definitia de fericire, ce este dragostea, ce inseamna sa-ti fie bine?"
Zeci de filosofi si intelepti ai lumii au incercat sa dea tot felul de explicatii legandu-se de psihicul uman. Singura si cea mai viabila explicatie o vom gasi intotdeauna la Sfintii Parinti, caci lor Duhul Sfant dat de Dumnezeu le-a insuflat intelepciunea suprema si au vazut toate astea. Si noi le putem vedea daca ne apropiem de Dumnezeu si daca comparam comportamentului celui de langa noi, cu comportamentul omului fata de Dumnezeu.
Dumnezeu a oferit omului totul, i-a oferit raiul, i-a oferit lipsa de griji, i-a oferit viata vesnica, la facut dupa chipul si asemanarea Lui. Nimeni nu poate spune ca omul nu a avut totul, si ca nu mai poate avea. Ce a facut omul? Numai pentru ca i s-a vandut o imagine de mai bine, numai pentru ca i s-a spus ca va fi mai bine, fara nici o certitudine a incalcat porunca, a incalcat fagaduita catre Facatorul lui, catre Datatorul de bine, si s-a transformat in nenorocit.
Daca omul a fost in stare sa renunte la toate acelea, cum am putea noi oare sa ne mai miram, sa sa fim intrigati cand cel de langa noi uita de tot ce i-ai oferit care este incomparabil mai mic decat tot ce a oferit si ofera Dumnezeu. Vrea altceva, un altceva ceea ce nici el nu stie ce e, se lasa convins de cel mai mic amanunt crezand ca e mai bine, ca nu e nimic rau sau prea grav, ca va fi mai fericit, mai vesel fara sa se uite ca inselarea vine din acelasi loc: tatal stricaciunii si al tuturor relelor DIAVOLUL. Un invelis frumos si atragator cu continut otravitor care nu te omoara numai pe tine dar si pe cei din jurul tau pe care i-ai dezamagit. Intotdeauna se pleaca de la ceva ce pare fara nici un fel de vina, fara nimic rau si se ajunge la dezastre.
Fiecare vrea sa-l certe, sa-l traga la raspundere, sa lamureasca lucrurile sau sa le justifice. Evident ca nu se justifica si nu pot fi justificate. Singura solutie, pentru ca asa cum aratam mai sus problema este similara cu relatia om-Dumnezeu, este sa urmam exemplul Lui. Asa cum spunea Sfantul Ioan Damaschin, El zice: "stai, vino, nu te cert, nu ma lepad de tine, oaia mea, omul pe care l-am cladit si pentru care m-am jertfit" , si ofera iertare, mila si dragoste mai multa. Asa trebuie sa facem si noi, si daca ce am oferit inainte a fost intr-adevar dragoste apoi acum trebuie sa oferim si mai multa, caci cel cazut are nevoie de mai multa dragoste. Numai asa vindecam si dezamgirea noastra si il putem vindeca si pe cel cazut. Usor de spus greu de facut, devreme ce si noi sutem oameni si cadem si noi la fel ca ceilalti."