View Single Post
  #901  
Vechi 25.01.2011, 18:25:51
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Să nu faci nimic din dorința de a întrece pe altcineva

“Zis-a avva Antonie : am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Și am auzit glas zicându-mi : smerenia.” (Patericul egiptean).
Dar ce este smerenia? Mulți o definesc ca starea prin care te simți cel mai păcătos și mai nevrednic dintre oameni. Foarte frumos sună teoria, însă e foarte complicat de aplicat în viața de toate zilele. Când se ivește, de exemplu, o ceartă, imediat ripostăm, arătând că avem întotdeauna dreptate.
Părintele Mihail Stanciu, starețul Sfintei Mănăstiri Antim spunea că sunt anumite etape duhovnicești pe care nu este bine să le sărim. Cine sare peste ele, ajunge în mari înșelări.
Prima etapă ar fi să nu ne credem mai frumoși, mai destepți, mai importanți decât ceilalți. Suntem niște oameni ca și semenii noștri, e stupid să credem că suntem cei mai destepți, mai frumoși.
A două etapă ar fi să nu facem nimic din dorința de a întrece pe altcineva. Dacă încercăm să facem un lucru bun sau căutăm slavă deșartă, în acel moment ascultăm de duhul cel rău care a căzut din fericirea veșnică. Și cine urmează diavolului, intră în comuniune cu el și are parte de starea de nefericire în care acela se complace. Mândria aduce neliniște, tristețe, neîmplinire. De câte ori simțim aceste stări în noi, să ne cercetăm conștiința și să vedem că am lăsat poarta deschisă slavei deșarte sau răzbunării.
În schimb, cei care aleg smerenia au parte de bucurii duhovnicești de negrăit și de pace lăuntrică. La început, lupta pare grea și inegală, dar Hristos ne ajută să biruim. Rugăciunea sinceră să fie continuă și roadele nu vor înceta să apară.
Reply With Quote