Un citat mai lung care mie mi-a placut foarte mult.
Cred ca fiecare avem cate ceva de invatat din el.
Maxim, un sfant grec din secolul IV, aude intr-o zi citindu-se in biserica pasajul din Epistola Sfantului Pavel in care Apostolul recomanda sa ne rugam neincetat. Tanarul e atat de miscat, incat se gandeste ca n-are nimic mai bun de facut decat sa urmeze acest sfat. Parasind biserica, se duce in muntii din apropiere si isi impune sa se roage fara incetare. Ca orice tanar grec din acea vreme, abia stia Tatal nostru si alte cateva rugaciuni. Incepe asadar sa le recite fara oprire. Se simte, pentru moment, foarte fericit. Se roaga, este cu Dumnezeu, e incantat, totul pare minunat pana ce, treptat, soarele dispare la orizont, frigul si noaptea nu intarzie a se lasa si, odata cu noaptea, o multime de zgomote nelinistitoare: plesnituri de ramuri care se rup sub labele unor fiare cu ochi scanteietori, lupte intre animalele salbatice, cele mai puternice ucigand pe cele mai slabe, etc. El se simte atunci cu adevarat singur, o biata faptura fara aparare intr-o lume unde domneste pericolul, moartea, cruzimea; intelege ca este pierdut, daca Dumnezeu nu-i vine in ajutor. Parasind Tatal nostru si Crezul face intocmai ca Bartimeu, striga: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ti mila de mine!“. Striga astfel toata noaptea, caci fiarele si ochii scanteietori nu-i dau ragaz sa doarma. Cand zorile se ivesc si toate animelele salbatice au intrat in vizuina lor, el isi spune: “Acum am sa pot ruga!”, dar simte deodata ca ii este foame. Vrea sa culeaga afine, se apropie de tufisuri si deodata ii vine in minte ca in ele s-ar putea ascunde ochii scanteietori si ghearele ascutite. El inainteaza deci cu prudenta, spunand la fiecare pas: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma, vino in ajutorul meu, miluieste-ma, Doamne, ocroteste-ma!“, se roaga de mai multe ori, inainte de a culege o afina.
La multi ani dupa aceea, el intalneste un pustnic foarte batran si plin de experienta care-l intreaba cum a invatat sa se roage fara incetare. Maxim ii raspunde: “Cred ca diavolul m-a invatat“. Batranul ii spune: “Mi se pare ca inteleg ce spui, dar as vrea sa fiu sigur ca nu ma insel“. Maxim ii explica, cum s-a obisnuit incetul cu incetul cu incetul cu zgomotele si pericolele din zi si din noapte. Dar atunci s-au abatut asupra lui ispite, ispite ale carnii, ispite ale duhului, ale sensibilitatii si, ceva mai tarziu, atacuri si mai violente din partea demonilor. Pana la urma, nu trecea o singura clipa, ziua sau noaptea, in care sa nu aiba nevoie sa cheme pe Dumnezeu, strigand: “Fie-Ti mila, fie-Ti mila, ajutor, ajutor, ajutor!“ Apoi intr-o buna zi, dupa 14 ani de o astfel de viata, Domnul i-a aparut: in clipa aceea linistea, pacea, seninatatea s-au salasluit in el. Nu i-a mai ramas nicio teama, nici de intuneric, nici de tufisuri, nici de diavoli: “Domnul ajunsese stapan pe situatie“. Intelesesem, in sfarsit, continua Maxim, ca atata timp cat Domnul nu intervine, chiar El, sunt in chip iremediabil neputincios. Astfel, chiar in sanul seninatatii, al pacii, al bucuriei, am continuat sa spun: “Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, fie-Ti mila de mine!“. Stia de acum inainte ca nu exista pacea inimii si a sufletului, potolirea carnii in indreptarea vointii, decat in milostivirea lui Dumnezeu.
In felul acesta a invatat sa se roage, nu in ciuda agitatiei si a tulburarii, ci din cauza lor, si pentru ca ele prezentau un pericol real. Daca am putea intelege ca noi ne aflam intr-un tumult si intr-o confuzie mult mai mare, ca diavolul da tarcoale, cautand sa ne prinda pentru a ne distruge, ca fiecare intalnire omeneasca este o judecata, o “criza“, o situatie in care suntem chemati sa primim pe Hristos sau sa fim mesagerul Lui, daca am avea constiinta ca intreaga noastra existenta are o semnificatie la fel de adanca, ne-ar fi posibil sa-L chemam si sa ne rugam fara incetare; zgomotul si agitatia nu ar mai fi pentru noi un obstacol, ci insusi prilejul care ne invata sa ne rugam, atata timp cat suntem fara experienta pentru a face acest lucru dinlauntrul nostru insusi, fara a fi impinsi, fara a interveni un factor exterior”.
sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...te/#more-21907
|