Incapatanarea
Încăpățânarea e atunci când cineva îți dovedește cu acte în regulă că e într-un anume fel iar tu spui „nu contează, eu fac cum știu eu“. Adică e greu pentru un om să fie mai ilogic de atât, nu? Mare prostie trebuie să mai fie și încăpățânarea ar spune unii. Și poate că au dreptate. Dar ia să vedem mai pe îndelete, poate putem să deturnăm răul, să-l facem bine.
Totuși, până și încăpățânarea poate fi folosită pentru a ieși din situații duhovnicești complicate. E ușor să se găsească cineva la un moment dat care să spună vrute și nevrute și fiind mult mai învățat decât tine să te ducă cu mintea pe coclauri și să-ți arate că albul e negru și viceversa. Sfatul părinților este să nu intrăm în astfel de discuții deloc. Dar dacă ar asculta copiii de părinți, multe ar fi altfel decât sunt acum.
|