Un articol de Ştefan Doru COPOŢ
Încercând să ajut o fetiţă cu SIDA prin anul 2000 am aflat un adevăr extrem de incomod.
Prin anii 91-92-93, prin vaccinuri venite din afară au fost infectaţi o mulţime de copii din orfelinatele româneşti astfel că aveam cei mai mulţi copii cu SIDA din Europa în acea perioadă (dar fără să avem adulţii infectaţi ).
Situaţia s-a aruncat în cârca sistemului medical, deşi era o tâmpenie pentru oricine gândea cât de cât, pentru că nu avea cum ca personalul sanitar să fi fost normal să zicem până în anul 1992, pentru ca apoi să se tâmpească brusc, rezultatul fiind infectarea a mii de copii.
Cine crede că problema sterilizării instrumentarului medical a apărut când a apărut SIDA, nu are cunoştinţe minime medicale. O problemă mult mai grea cu care se confrunta sistemul medical înainte de apariţia SIDA era HepatitaB. Virusul hepatitei B este mult mai rezistent decât HIV-ul (acesta din urmă murind şi dacă este expus la lumină timp de 30 minute). Pentru Hepatita B se făceau sterilizări ale seringilor timp de 30 de minute la temperatura de fierbere a apei, iar HIV-ul nu ar fi avut nici cea mai mică şansă.
Şi de ce toate aceste urmări ulterioare puse pe seama practicii incorecte? Simplu. Pentru bani… Atunci am aflat că un bolnav de SIDA costa Statul Român cam la 1000 de dolari pe lună. Se poate înmulţi cu câţi bolnavi erau atunci, cu 10 ani durata medie de supravieţuire şi se va constata un beneficiu financiar foarte bun.
Atunci, întâmplător, am avut şi informaţii pe filiere foarte scurte de la medici din sistem care
după ce au vaccinat orfanii cu vaccinuri primite de la ajutoare au constatat la câteva luni o creştere a incidenţei HIV cu aproximativ 50% din cei vaccinaţi”.

Tonomatele de presă au împiedicat mediatizarea celeilalte feţe ale mitului SIDA

„Au fost şi câţiva răzvrătiţi în rândul medicilor care se ştiau curaţi şi care au pus întrebări, dar care au fost repede potoliţi de cei din minister. Când am aflat, plin de mânie, am apelat la o cunoştinţă, care era ziarist şi i-am propus ca eu să aduc dovezile medicale şi el sa scrie un articol zguduitor. M-a dezamăgit total, spunând că nu interesează pe nimeni. Mai târziu am aflat ca el era scriitor la comandă, că scria doar ce îi permiteau stăpânii şi el ştia clar că asta nu se va publica niciodată. M-am dezumflat şi eu şi am mai răspândit informaţia doar printre cei mai apropiaţi. Dar informaţia asta se ştie în sistem şi chiar şi pe un forum cineva s-a exprimat foarte clar în acest sens. Probabil şi de aceea vaccinul anti cancer uterin a fost un eşec aşa răsunător pentru că informaţiile au circulat.”

Afacerea SIDA, made in US Army

Institutul Naţional de Cancer (INC) din SUA şi alţi 37 de parteneri şi-au avut locaţia la Fort Detrick, Maryland, aici fiind unul dintre laboratoarele principale al armatei americane, unde s-au efectuat diverse experimente şi unde a fost conceput şi virusul ce provoacă SIDA. Iniţial s-a crezut că virusul a apărut la maimuţe, dar adevărul nu este acesta. Într-unul dintre articolele publicate în Online Journal un cercetător român stabilit în occident a arătat că doctorul Robert Strecker a dezvăluit că virusul SIDA a fost într-adevăr „marfă” de INC în colaborare cu Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS), „marfă fabricată” în laboratorul din Fortul Detrick, Maryland. Din 1970-1974, acest laborator a început să facă parte din unitatea armatei specializată pe viruşi şi microbi letali, cunoscută şi sub numele de Unitatea de Operaţiuni Speciale. După 1974, această unitate a primit numele de Institutul Naţional pentru Cancer (INC). Conform cercetătorului Wiliam Cooper, fost ofiţer în serviciul secret al marinei americane, această iniţiativă a fost supravegheată de CIA având numele de cod MK-NAOMI. Doctorul Strecker a descoperit un grup de cercetători ruşi şi japonezi care au fost interogaţi cu privire la unele experimente în acest domeniu realizate de ei, când au fost reţinuţi pe timpul celui de-al doilea război mondial. Doctorul Strecker a descoperit că şeful echipei care a preparat virusul SIDA a fost Doctorul Robert Gallo, care ulterior a pretins că a descoperit virusul. Doctorul Gallo şi echipa sa au creat virusul SIDA combinând virusul leucemiei la bovine şi un alt virus de la ovine, injectându-le ulterior în ţesuturi umane. Ambii viruşi luaţi separat nu erau letali pentru oameni, deşi erau pentru animale, dar combinaţi provocau un proces ireversibil. În ziua de joi, 1 decembrie 2005 în presa românească apăruse informaţia conform căreia profesorul american Robert C. Gallo, pe atunci în vârstă de 67 ani, medicul care „a descoperit” virusul HIV care provoacă boala SIDA, anunţase cu o zi în urmă că a reuşit să fabrice un vaccin anti-SIDA. Gallo a făcut această comunicare cu ocazia unei festivităţi care a avut loc la Universitatea Bar Ilan din Israel, unde i s-a decernat „Premiul pentru cea mai de vârf realizare ştiinţifică”. La acea vreme, vaccinul a fost testat pe iepuri, câini şi pe cinci maimuţe, rezultatele fiind extraordinare. Din păcate însă, probabil din interese financiare considerabile, ştirea despre acel vaccin a rămas doar ştire. Nimeni nu mai spune nimic de acest lucru, în schimb statele afecate de acest flagel născut în laborator, continuă să cheltuiască sume imense pentru aşa-zise tratamente şi medicamente produse tot de marile laboratoare americane.