ca multe alte zicale ale poporului nostru si zicala "despre morti numai de bine" are profunzime teologica....

sa presupunem ca cineva se zbate dincolo in flacarile iadului iar singura lui sansa este ca pana la cea de-a doua judecata cei care au trait dupa el sa se invredniceasca si de iertarea lui...in aceasta situatie realizez ca orice gand bun la adresa sa ii poate fi ziditor iar orice vorba sau cuget de patima poate lucra in sens contrar...nu ca i-ar adanci pedeapsa dar ca ar impiedica o anume raportare din partea noastra prin care sa ne invrednicim si de iertarea sa....

in lumina celor spuse pana acum inteleg de ce strastrabunicii nostrii au ajuns la concluzia ca "despre morti numai de bine"...tin minte cu cata atentie se exprima duhovnicul meu la o predica cand intr-un context anume il pomenea pe Hitler...se vedea ca isi cauta cu atentie cuvintele. Eu de curand am realizat toate astea iar la ultima spovedanie am si marturisit faptul ca am vorbit adesea cu patima despre oameni morti. In toata nebunia lui, Ceausescu a avut un sentiment de responsabilitate fata de tara asta, sentiment pe care multi astazi nu il au...Dumnezeu sa il odihneasca in pace!