Citat:
În prealabil postat de pocoo
as vrea sa aflu si eu cateva pareri daca exista soarta sau nu
|
Părerea mea este că nu există soartă, dar există predeterminare. Mai exact, aceasta înseamnă că ne naștem într-un anumit cadru și cu o anumită înzestrare inițială (vezi pilda talanților) care are o strânsă legătură cu vrednicia înaintașilor noștri (vezi "am să pedepsesc până la al patrulea neam, am să răsplătesc până la al miilea neam"). Dar alegerile noastre nu sunt predeterminate, ci consecință a voinței libere.
Voința liberă este una din cele patru facultăți ale sufletului, primite în dar, care ne fac să fim asemănători lui Dumnezeu. Celelalte trei sunt: sufletul, rațiunea, nemurirea. Plantele și animalele nu au această facultate: numai omul se poate opune voinței lui Dumnezeu (în mod normal, în afară de cazuri excepționale când Sf Spirit este irezistibil). Animalele au instinct. Când profetul Daniel a fost dat leilor, instinctul lor normal era să îl mănânce, dar Dumnezeu, stăpân pe legile Lui, a suspendat temporar acest instinct. Deci, nu este un merit al leului, el ascultă automat de porunca lui Dumnezeu. Doar omul poate să nu asculte. Din această cauză, numai el poate avea merit, pe când animalele nu au merit.
Această libertate a voinței umane are consecințe practice în demonologie și în deosebirea duhurilor. Preștiință are numai Dumnezeu. El singur, și cei cărora le-a descoperit El (sfinți și îngeri, ori oameni vii) are capacitate de a cunoaște dinainte alegerile noastre. Diavolul nu are această capacitate. El are preter-inteligență, el poate cunoaște dinainte când va avea loc un eveniment independent de voința omului. Dar care va fi voința lui la un moment dat, nu poate cunoaște.