În prealabil postat de Carmen FUNIERU
din scrierile Sfântului Ioan Iacob:
La un Preasfințit Episcop
au venit din eparhie
plângeri contra unui preot
cu năravul la beție.
Și precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
s-a găsit de cuviință
să-l oprească de slujit.
S-a alcătuit scrisoare
spre a lui canonisire,
ca prin asta parohia
și cei mari să aibă știre.
Dar când dă să iscălească
Preasfințitul la sfârșit,
s-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:
„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
și scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.
Cugetând puțin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi țiuie urechea
uneori de priveghere.
Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăși
se aude glăsuire!
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
și de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.
Dar venindu-și iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.
Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.
Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
și chemând pe cel cu vina,
cu blândețe i-a grăit:
„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste știri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”
„Toate sunt adevărate,
Preasfințitul meu stăpân,
mă înșel cu băutura
și de rău cu drept mă țin!
De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”
„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ți-o împlinești?
căci de-acuma ai pedeapsă
șapte ani să nu slujești!”
„Preasfințite, eu din ziua
întru care m-ai sfințit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.
Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuți din viață
pururea să-i pomenesc.”
Auzind Vlădica asta
a-nțeles cine striga,
și rupând scrisoarea, zice:
"Mergi la parohia ta!
Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aș putea nedreptăți!
Cei din viață cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câștigat!
Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!
Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Și să nu mă uiți pe mine
la a slujbei rânduieli!"
(fragmente din poezia "Canonisirea împiedicată de cei adormiți" Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, București 2000, p. 140-142)
|