Citat:
În prealabil postat de Fr.Guillaume de Ruszka
In primul rand: Am spus ca exista trei tipuri de suflete: VEGETATIV,SENZITIV si INTELECTUAL,iar pe acesta din urma il numim "spirit".
In al doilea rand: Intre filosofiile si teologiile sfintilor,exista erori si unele chiar mari: de aceea au existat sfinti care s-au contrazis si combatut intre ei.Ori doua lucruri contradictorii in acelasi timp si inteles, nu pot fi ambele adevarate.Ori una este adevarata si deci cealalta falsa,ori ambele sunt false.
In al treilea rand:Vad ca inca nu stii ceea ce este "evidenta" .Am explicat mai sus.In plus,eu nu am mers cu "presupuneri",ci am urmarit in tocmai filosofia si theologia lui Toma d'Aquino,asumata si promovata atat de Conciliul din Trento, cat si de Conciliul Vatican I.
Apoi, daca afirmatia ca "ramane" un duh pe pamant, este demonstrata ca falsa. Dar te inteleg,caci pentru a putea intelege explicatia trebuie sa posezi notiuni bazice de filosofie si metafisica.Consecintele ar fi drastice:Ar rezulta ca omul ar avea doua forme substantiale(fapt imposibil,deoarece forma substantiala este doar una in cazul fiecarei substante),deci cazi intr-o forma CIUDATA DE DUALISM,DECI INTR-O EREZIE.Sau, ar rezulta ca acelasi spirit se descompune(fapt imposibil,fiindca o forma este prin definitie incompusa,deci nu se poate descompune).
Eu te sfatuiesc sa incepi a te familiariza cu filosofia,si incetul cu incetul,vei descoperi CEFRUMOS ESTE ADEVARUL.
|
In primul rand multumesc pentru explicatii. Este intr-adevar foarte greu sa gasesti pe cineva care sa explice aceste lucruri. Apoi... nu stiu ce sa zic. Lucrurile astea sunt intradevar mult dincolo de imaginatinatia mea. Inteleg ca se poate face o structura rationala schelet a ansamblului, ceea ce o sa incerc sa fac studiindu-l cat de curand pe Toma d'Aquino. Dar totusi, chiar daca inteleg structura asta, tot ramane un mare gol al imaginatiei dupa parerea mea. Am inteles un anumit mod de abordare a intelegerii realitatii care mi-a deschis putin mintea si mi-a umplut imaginatia in masura in care l-am aplicat pana in punctul in care am ajuns. Ceea ce continui sa inteleg, daca nu renunt la modul de reflectie pe care il aplic, nu reprezinta liniile generale ale structurii fundamentale a existentei, nici nu se intinde atat de departe, nici nu se rezuma la structura o structura logica continuta intr-un singur plan (care poate fi reprezentata bidimensional prin legaturi logice), ci se poate descrie mai exact ca fragmente complete ale unui tablou, nu doar liniile ce definesc conturul. In momentul in care se incheaga un concept mai complex, acesta este plin in toate detaliile in mintea mea, luand o forma logica sa-i spunem tridimensionala (legaturile logice desenate pe o foaie, se intrepatrund cu cele de pe alte foi, foile trecand unele prin altele - deci spatiul conceptual tinde sa se umple, tinzand sa reduca spre zero suprafetele neintelese). Astfel incat, in bucatica de realitate pe care o inteleg, totul tinde sa devina plin, toate detaliile continute in aceeasi gand (concept) de ansamblu, reusind instantaneu sa aduc in fatza atentiei orice detaliu, fara a rationa. E ca si cum as conduce masina avand atentia indreptata la sosea, fara sa constientizez atunci cand schimb vitezele. In schimb in orice moment pot schimba atentia pe maneta de viteze, volan, orice detaliu (orice subconcept) fara nici un efort de ratiune, pur si simplu apare subconceptul detaliat, clar in fatza atentiei. Astfel, am o viziune plina a intregului pe care il imaginez (in stare profunda de reflectie).
Acum problema se pune in felul urmator: felul asta de imaginatie functioneaza (a functionat pana acum)
doar cu conceptele ce tin de experienta mea directa (evidenta) - deci tot ceea ce tine de conceptele pe care le experimentez in mod direct.
Deci nu stiu, si nu cred ca as putea sa fac acelasi lucru, sa obtin acelasi rezultat, structura logica 3D dinamica pentru concepte si lucruri pe care nu le experimentez direct. Ramane de vazut. Eu voi incerca sa-l studiez pe Toma d'Aquino si sa imaginez lucrurile despre care vorbiti.
-------------------------------------
Ceea ce am explicat, modul de abordare a reflectiei raportata la evidenta (concepte evidente - direct experimentabile), ar putea fi o cheie spre a deschide posibilitatea depasirii limitei experimentabilului, deoarece in momentele cele profunde ale reflectiei (pe langa faptul ca este o viziune cu totul extraordinar de completa a lucrurilor reduse la un unic concept, cu stari in succesiune de genul "s-a aprins beculetul" - s-a mai umplut un gol - in timp ce ma treceau furnicaturi (senzatie fizica) continue in spatele capului), legaturi conceptuale continuau sa se formeze tot mai intens, a inceput sa mi se schimbe si starea emotionala, am simtit la un moment dat ca pasesc dincolo de ceva omenesc, ceva spre infinit, ceva mult mai mare, si mi-a fost teama si m-am retras, m-am oprit. Si de atunci n-am mai incercat (asta fiind cca 2 saptamani in urma daca nu ma insel, n-am tinut exact socoteala). Odata cu experienta asta am devenit dintr-o data mult mai lucid in starea normala de constienta. M-am schimbat dintr-o data. Acum, dupa doua saptamani fara reflectie (nu orice reflectie, ci de genul celei descrise), simt ca incep sa ma prostesc usor, imi scade treptat luciditatea pe care o dobandisem.
Am povestit toate astea deoarece in primul rand ar putea fi foarte importanta aceasta metoda, si in al doilea rand in legatura cu conceptele de baza de metafizica, pe care neexperimentandu-le direct, nu cred ca as putea aplica metoda asta de reflectie, care pe mine ma intereseaza in primul rand, deoarece am intuit in directia asta infinitul. - care ne duce in final tot la bazele metafizice, dar prin experimentare directa.