[Mihnea Dragomir]

"Înţelepciunea oamenilor este nebunie înaintea lui Dumnezeu" (1 Cor)
"Acolo unde există înţelepciunea lui Dumnezeu, nu mai e nevoie de înţelepciunea oamenilor" (Ioan Gură de Aur).

Când Îl urmăm pe Domnul, adesea suntem priviţi drept nebuni. Slabi. Neinstruiţi. Fanatici. Obtuzi, şi în câte şi mai câte feluri. Departe de a ne înţelege, mai adesea îi vom enerva pe ceilalţi, care ne vor ţine de rău. Şi ce dacă ? Noi să ne amintim de Marea Predică de pe Munte, cu Fericirile ei. "Fericiţi făcătorii de pace" spune Domnul. Tot El mai spune "Fericiţi veţi fi când (...) vor grăi tot cuvântul rău împotriva voastră". Nu ca să fim bineplăcuţi lumii suntem chemaţi să facem ceea ce facem, ci ca să fim bineplăcuţi Stăpânului nostru şi spre a fi instrumentele Lui în lume.

A-ţi cere iertare când greşeşti este un lucru normal. A-ţi cere iertare când nu greşeşti este un lucru supranormal, pe care mulţi îl vor socoti anormal. De fapt, este un semn al "nebuniei pentru Cristos". Atunci, nu puneţi preţ, nici inimă pe ce zic ceilalţi, nici nu aşteptaţi de la ei statuie, fiindcă vă scade meritul unor asemenea lucruri suprameritorii şi bineplăcute Domnului.

Cunoaşteţi povestea baronului Rotschild ? Era slujitor, băiat bun la toate, în casa unui rabin. Foarte econom, din simbria lui a strâns ban peste ban, până ce a reuşit să deschidă o brutărie. Dar tot atunci în casa rabinului s-a întâmplat o nenorocire. Toţi banii pe care îi pusese rabinul de o parte, în loc ascuns, ca zestre pentru fiica sa au dispărut. Nunta era deja aranjată, iar mireasa trebuia înzestrată cu dotă, potrivit înţelegerii. Toate bănuielile au căzut pe tânărul Rotschild. De unde să aibă bani un servitor ca să-şi deschidă brutărie ? Rabinul l-a chemat, iar Rotschild şi-a recunoscut vina şi şi-a cerut iertare. Iertare-iertare, dar unde sunt banii ? Rotschild a promis că îi va înapoia în timp scurt, ceea ce a şi făcut. Nu i-a fost uşor, fiindcă brutăria lui nu mergea prea strălucit. Au trecut ani până ce s-a descoperit adevăratul făptaş. Nemaiînţelegând nimic, bătrânul rabin l-a chemat iarăşi pe Rotschild. "Pentru ce te-ai învinuit de o faptă pe care nu ai făcut-o ?" "Rabbi, descoperirea furtului a adus multă tulburare în casa ta. Dacă aş fi spus că nu eu sunt jefuitorul, poate că nu m-ai fi crezut, dar aşa m-ai crezut. Chiar dacă ai fi crezut în tăgăduirea mea, în toţi aceşti ani te-ai fi întrebat cine din cei ai casei te-a furat şi ţi-ai fi pierdut încrederea în toţi. În plus, fata nu s-ar fi măritat. Pe când aşa, spunând că eu am luat acei bani, toate s-au aranjat !" "Bine, bine, dar banii ? Nu erau puţini şi poate că a trebuit să te împrumuţi !" "Banii se fac, rabbi. Pentru cei pe care cu greu i-am găsit atunci, nădăjduiesc că Dumnezeu mă va răsplăti". Atunci, se spune, rabinul şi-a pus mâinile pe capul lui Rotschild şi l-a binecuvântat. Din cel mai umil servitor, a ajuns cel mai mare bancher.