[Daniel777]

“Cu cuviinţă şi cu bună socoteală au rînduit Sfinţii bărbaţi ce au aşezat citirile în Biserică ca în fiecare Praznic Împărătesc să se citească Sfinţitele Evanghelii ce povestesc despre praznic. Aşadar pentru ce astăzi, în locul citirii Evangheliilor ce povestesc Învierea lui Hristos, Biserica citeşte începutul Evangheliei de la Ioan, care nu spune nimic despre acest praznic purtător de lumină? Pricina aceasta – o iubiţilor! – are socoteală foarte înaltă şi dumnezeiască şi vrednică de auzit. Ziua de astăzi, ca ceea ce este zi întîi şi început al numărului zilelor, s-a numit de Sfintele Scripturi “una”, iar de Creştini “Duminică”, adică “Domnească”, de la numele Domnului, Cel ce întru aceasta a înviat din morţi. Fiindcă întru această zi a început Dumnezeu zidirea lumii, prin aducerea ei dintru nefiinţă:

“Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: zi una”. [Facere 1:5]

Întru aceasta, şi Fiul Lui cel Unul-Născut a săvîrşit înnoirea firii omeneşti, prin învierea Lui din morţi.

“Întru una din sîmbete” [Luca 24:1][1] – sau, după cum zice Evanghelistul Marcu: “învind dimineaţa în ziua cea dintîi a săptămînii, S-a arătat întîi Mariei Magdalena.” [Marcu 16:9]

Cu adevărat minunate sînt iconomiile înţelepciunii celei nemărginite ale atotputernicului Dumnezeu! În ziua cea dintîi, adică Duminica, s-a făcut şi zidirea a toată făptura, şi înnoirea a toată omenirea. Zidirea, lucru al Cuvîntului celui fără de trup:

“Dreapta Domnului a făcut putere” [Psalmi 117:15]; înnoirea, lucru al Cuvîntului ce S-a întrupat: “Dreapta Domnului m-a înălţat pe mine.” [Psalmi 117:15]

Deci - de vreme ce astăzi s-a făcut de Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu şi zidirea, şi înnoirea – pentru aceasta s-a rînduit astăzi citirea glasului Fiului Tunetului, care teologhiseşte zicînd: “Întru început era Cuvîntul” [Ioan 1:1], adică pentru fiinţa cea veşnică a Cuvîntului, de la Care este zidirea; şi: “Cuvîntul S-a făcut trup” [Ioan 1:14], adică pentru întruparea cea în vreme, de la care este înnoirea. Întru această zi, s-a zidit cerul şi pămîntul şi s-a auzit cel dintîi glas ziditor al lui Dumnezeu:

“Şi a zis Dumnezeu: Facă-se lumină! Şi s-a făcut lumină“. [Facere 1:3]

Întru această zi, Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut a vestit mironosiţelor cea dintîi vestire pricinuitoare de bucurie a înnoirii:

“Şi iată Iisus le-a întîmpinat pe ele, zicînd: Bucuraţi-vă!” [Mattei 28:9]

Deci întru această zi se cuvenea şi citirea dogmelor celor dintîi ale mîntuirii. Aceasta este “ziua pe care a făcut-o Domnul” [Psalmi 117:24] întîia după rînduială, întîia după vrednicie, întîia după daruri, ziua cea dintîi a învierii omului şi a aşezării lui iarăşi întru slava cea veşnică şi întru împărăţie. Deci întru aceasta se citesc şi graiurile evanghelice cele mai dintîi, şi mai înalte şi mai temeinice ale credinţei ortodoxe. Şi, cu adevărat, părticica de evanghelie ce s-a citit astăzi cuprinde toată taina cea mare a naşterii celei fără de ani din Tatăl a Fiului şi Cuvîntului lui Dumnezeu şi rînduiala cea dumnezeiască şi negrăită a întrupării Lui celei în vreme, ce s-a făcut din maică fecioară. Cu urmare aşadar, tîlcuitorul acestora are trebuinţă de minte înaltă şi sfîntă, iar ascultătorii de auz curat şi cu luare aminte. Deci noi, deşi sîntem proşti şi păcătoşi, Îl vom ruga pe dătătorul de lumină Dumnezeu cel fără de început, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, să ne trimită nouă de sus luminarea Lui spre tîlcuirea cuvintelor evanghelice ce ne stau înainte. Iar voi, curăţindu-vă de toată împătimirea pămîntească şi înălţîndu-vă mintea prin luare aminte şi evlavie, pironiţi-o pe ea la ascultarea învăţăturii credinţei celei înalte şi mîntuitoare de suflet”.

[1] “Una” este ziua cea dintîi, iar “sîmbete” sau “sîmbătă” numesc Evreii săptămîna, după ceea ce zice: “Postesc de două ori în sîmbătă” [Luca 18:12], adică de două ori în săptămînă. Deci “una a sîmbetelor” este ziua cea dintîi a săptămînii, adică Duminica.