În prealabil postat de Traditie1

E adevărat că cunoaşterea i-a dus pe mulţi la necredinţă, dar este opţiunea lor. Însă chiar şi aşa, necredincioşi, sunt mai câştigaţi decât cei fără educaţie, pentru că aceste cunoştinţe lumeşti pe care le au le vor lua cu ei în veşnicie şi tot odată îi ajută să fie mai chibzuiţi şi până la urmă să ajungă la Dumnezeu.

Dar credinţa în sine nu e o virtute. Credinţa nu înseamnă cunoaştere iar Mântuitorul spune că cunoaşterea e cea care ne mântuieşte:

Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis

Şi dracii au credinţă dar nu au cunoaşterea lui Dumnezeu, de aceea sunt răzvrătiţi. Şi ei, ca şi cei care resping cunoaşterea, sunt prizonierii unor prejudecăţi. Răul e întotdeauna născut din necunoaştere, din prostie.


A elogia credinţa simplă a maselor nu este însă înţelept, pentru că această credinţă simplă e de fapt doar o superstiţie, nu e bazată pe cunoaştere ci prin preluarea mecanică a unor tradiţii, în bună măsură false. Cum s-a văzut şi într-un reportaj făcut la televizor, oamenii serbau Crăciunul şi Paştele fără a şti ce reprezintă ele. Scopul omului e să ajungă la cunoaştere, la esenţă şi pentru asta trebuie să conştientizeze relativitatea acestor tradiţii.

O credinţă formală fără ascensiunea în cunoaşterea lui Dumnezeu e egală cu zero, iar cunoaşterea lui Dumnezeu începe prin cunoaşterea lucrurilor create de El. Cei care propovăduiesc neştiinţa propovăduiesc închiderea faţă de Dumnezeu, dintr-un fanatism bazat pe confuzie, pe o credinţă în lucruri false.