Citat:
În prealabil postat de csaki lajos zoltan
Ce intelegi prin a fi sectant?
Ce este secta?
Cine este sectant?
|
Sectarizarea, ca fenomen general, inseamna ruperea unei grupari dintr-o formatiune religioasa unitara initiala, grupare care pastreaza o parte din invatatura (doctrina, practica) formatiunii initiale, dar introduce propriile inovatii, de obicei exagerand un anumit aspect.
Ca urmare, formatiunea initiala a fost nevoita sa-si defineasca identitatea cat mai exact in raport cu gruparea dizidenta.
Sectarizare = separare, taiere.
Buddhismul a fost initial o comunitate unitara, care s-a sectarizat prin ruperea din curentul prinipal a unei formatiuni numita ulterior "mahasanghikasi", in timp ce aceia ramasi in comunitatea initiala s-au denumit "theravadini", ei reprezentand , deci, partea "ortodoxa", acoperita mai tarziu de denumirea "hinayana". Mia traziu, o noua grupare desprinsa din theravadini , denumita "sarvastivadini" s-a definit ca o noua secta si s-a separat.
In crestinism, prin secta se intelege o grupare care dintr-un motiv sau altul, urmeaza un lider religios care ia din crestinism o anumita bucatica, o izoleaza de restul invataturii crestine si o transforma in doctrina unica pentru gruparea respectiva.
Nici islamul nu a fost scutit de sectarizare. In afara desprinderii shiitzilor de comunitatea initiala, care s-a identificat ulterior ca sunnita, au aparut zeci de mici formatiuni
In crestinismul initial, al primului mileniu, au existat erezii care au condus la aparitia unor formatiuni ale caror idei se regasesc la sectele contemporane.
Arienii negau divinitatea lui Hristos, iar macedonienii (sau pnevmatomahii) negau (ca o consecita logica a arianismului) divinitatea Duhului Sfant. Aceasta negare a Dumnezeului ca fiinta unica dar intreit in ipostas se gaseste azi la unitarieni (socinieni) si la "martorii lui Iehova".
In secolele 5-7 au aparut erezii referitoare la Persoana divino-umana lui Hristos: monofizitismul, dioprosopismul, monotelismul. Formatiunile desprinse atunci din Biserica crestina (care era unica) se numesc azi Biserici necalcedoniene sau Vechi-Orientale.
In cadrul Ortodoxiei, dupa schisma din 1054, au aparut diverse secte ca urmare a unei rele fervori religioase, ai caror lideri au promovat diverse aiureli la gradul de doctrina mantuiroare.
De exemplu, bogomilii, "turma sfantului Ilie", inochentistii, hlastii, molocanii, rascolnicii, "noul Ierusalim". Unele dintre ele au si disparut , iar cele care mai activeaza reusesc in general sa atraga oameni cu intelect modest, lipsiti de cultura, dar in schimb batuiti de fantasme religioase, care in general vor un Mesia terestru AICI si ACUM, "Mesia" care se regaseste intrupat in conducatorul sectei.
Ei se considera mai sfinti si mai alesi de Dumnezeu decat altii, si in general fac caz de formele de cult si de anumite prescriptii morale, care uneori sunt imorale. Nu au agresivitatea propagandistica a sectelor provenite din crestinismul occidental, iar formele de organizare sunt destul de rudimentare.
In ce priveste spatiul occidental, sectarizarea a inceput in evul mediu in Biserica romano-catolica prin aparitia valdenzilor, albigenzilor, catarilor, urmate de formatiunile aparute in urma Reformei din 1517. Primul val de sectarizare a acoperit secolele 16-17, urmate de secolele 19-20.
Unele formatiuni au disparut, altele s-au transformat printr-o continua fragmentare.
Fiecare are un anumit punct de doctrina pe care il proclama ca fiind elementul fundamental al crestinismului.
Baptistii sustin ca Botezul trebuie aplicat numai persoanelor adulte, care fac un pact cu Hristos in deplina cunostinta de cauza.
Adventistii au recurs la calcule matematice pentru a stabili ziua, luna si anul celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Penticostalii sunt centrati pe pogorarea Duhului Sfant asupra fiecarei persoane, iar semnul acestei pogorari este vorbirea in limbi, care se realizeaza dupa ce omul cade intr-un fel de transa.