[Daniel777]

Starea omului dupa moarte nu este una finala in care el sa aleaga intre inhumare sau incinerare ca o chestiune de preferinta sau convingere personala. Moartea este o stare intermediara care duce spre inviere cea de obste. Avem invierea lui Lazar unde Mantuitorul spune Ioan 11:11-13 "A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă." Deci moarte este vazuta ca adormire temporara dupa care, cel mort este trezit la viata viitoare. La inviere nu vom fi numai suflete ci vom invia si cu trupul dar transfigurat. Omul nu este numai suflet sau numai trup ci unitatea dintre suflet si trup. Aceasta unitate se pastreaza si dupa moarte in inviere. Cu siguranta Dumnezeu in atotputernicia Sa nu este ingradit de faptul ca dintr-o persoana a ramas numai cenusa. Acea persoana va invia si nu va fi privat de viata de apoi prin faptul ca nu mai are integritatea corporala. Insa trebuie sa subliniem un lucru destul de important. De mult ori privim invierea ca un act sec, ca o simpla manifestare a puterii divine care intr-o clipa aduce pe toti la viata in trupuri noi. Din episodul cu Lazar aflat ceva esential. Ioan 11:25 "Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi." Deci invierea este rezultatul unei legaturi intre persoana lui Hristos si persoana (in unitatea trupului cu sufletul) celui care a murit. Nu cred ca se poate discuta de o legatura intre persoana lui Hristos si cenusa unui om, desi daca invocam atotputernicia Lui toate sunt cu putinta la Dumnezeu pentru ca El este Dumnezeu.

Dar trebuie sa luam in considerare si sensul teologic al ingroparii. Omul este asezat in mormant cu nadejdea invierii. De aceea mormintele sunt (ar trebui) orientate spre rasarit. Omul asezat in mormant nu se afla intr-o stare deplorabila ci intr-o stare de asteptare cu nadejde a invierii. Pe de alta parte, omul este asezat in mormant spre viata viitoare. Avem textul de la I Corinteni 15:42-44 "Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc." Avem toti in minte si imaginea cu bobul de grau care daca este asezat in pamant si nu moare nu va da rod, dar dupa ce moare, descompunerea sa genereaza rodul cel nou.

Pe de alta parte avem si exemplul moastelor. Sfintii care au bineplacut Domnului s-au invrednicit de neputrezire, dar acest lucru nu s-a facut pentru mandria si cinstirea lor ci pentru ajutorarea noastra deoarece multe persoane au dobandit vindecare prin atingerea de moaste. De aici eu vad un argument prin care moartea nu este o separare de viata pe care am primit-o in dar ci moartea este o poarta spre inviere. Nu vad cum din cenusa pot sa existe moaste. Legatura cu Dumnezeu nu se rupe odata cu moartea deoare gasim la Romani 14:8 "Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem."

Din cate stiu eu, incinerearea nu distruge in totalitate trupul. Raman oasele sub o forma uscata care mai apoi sunt macinate astfel ca tot ce ramane sa fie numai pulbere. Sunt de parere ca exista o valoare teologica a oaselor omenesti. Exista un motiv pentru care mielului pascal de la iesirea din Egipt nu i s-au zdrobit oasele. De asemenea exista un motiv pentru care Mantuitorului la rastignire nu i s-au zdrobit fluierele picioarelor. De asemenea este mania lui Dumnezeu in cartea Amos 2:1-2 "din pricină că el a ars oasele regelui Edomului până le-a prefăcut în cenuşă." De asemenea exista o semnificatie pentru care in II Paralipomena 34:5 Iosua "A ars oasele preoţilor (idolatrii) pe jertfelnicele lor şi a curăţit Iuda şi Ierusalimul."Nimicirea oaselor este vazuta ca nimicire a existentei, o stergere din memoria colectiva. Din toate exemplele nu trebuie sa uitam imaginea invierii pe care o avem la Iezechiel 37 unde profetul vede camplul plin de oase peste care Dumnezeu zica ca "Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul".

Sunt de parere ca lucrurile legate de moarte, ingropare si inviere au un sens mult mai adanc pe care il scapam din vedere atunci cand spunem ca Dumnezeu ne poate invia din cenusa pentru ca este atotputernic si pe de alta parte, omul trebuie sa ajunga cenusa deoarece contextul social il obliga la asa ceva. Trupul este organul cu care luam fiinta, cu catre traim si cu care ne castigam rasplata sau osanda vesnica. De asemenea trupul (transfigurat) este organul cu care simtim rasplata sau chinul vesnic in viata viitoare. Exista continuitatea nastere-vesnicie care presupune existenta trupului. Nu cred ca este potrivit ca in momentul de mijloc dintre viata si vesnicie noi sa distrugem unitatea vietii acesteia cu cea viitoare prin incinerarea trupului.