Încrederea în forțele proprii nu e rea în totalitate. Exagerarea ei duce la mândrie, chiar prostească, dacă avem încredere în ceva ce nu putem face. Mai e și mândria că nu Dumnezeu ne-a dat acele calități.
Însă nici extrema opusă nu-i bună, religia ne spune să fim smeriți, însă să ne și cunoaștem puterile. Ne obligă să ne știm calitățile, ca să le putem valorifica, să nu spunem că Dumnezeu nu ne-a dat talanți, când ne-a dat cu grămada. Dacă știm ce putem noi face, știm cum putem fi de folos aproapelui nostru.
Dacă de ex. Eminescu neavând încredere în forțele proprii, nu ar mai fi scris nimic, din smerenie ar fi zis că n-are talent, atunci cu siguranță Dumnezeu i-ar fi cerut socoteală pentru aceasta.
Trebuie să ne cunoaștem forțele, chiar să tindem să ni le depășim, să evoluăm, însă să fim conștienți că avem totul de la Dumnezeu și să nu cădem într-o încredere stupidă, dacă noi de ex. suntem buni fizicieni, să nu credem că vom ajunge mari pictori, deși nu avem niciun talent.
|