Citat:
În prealabil postat de andreicozia
Nu stiu citi atei ai intilnit tu si cu citi ai stat de vorba despre posibilitatea existentei lui Dumnezeu prin cunoastere nu prin inima. Din experienta conversatiilor avute cu unii dintre ei chiar si cei mai inversunati necredinciosi afirma ca ceva, ceva "acolo undeva" exista, dar ei vor dovezi palpabile, clare, si practic sunt in asteptare de manifestari clare ale lui Dumnezeu daca exista, nu REpovestiri la a mii-a mina, gen telefon fara fir unde un zvon porneste la un capat si pe parcurs sufera o asa transformare uriasa ca este de nerecunoscut la celalalt capat....si ca urmare MESAJUL ESTE COMPLET SCHIMBAT!
Ateii sunt oameni normali ca toata lumea nu mai putin morali decit orice credincios, insa ei nu se lasa manipulati emotional si sentimental(prin vaicareli si ritualuri) si pe parcursul vietii lor stau linistiti in banca lor pragmatica, punind la indoiata ABSOLUT TOTUL asa cum de fapt ne-a si invatat Dumnezeu sa o facem.
|
Hai ca ma faci sa rad :)) Ateii pun la indoiala absolut tot ce nu este deja demonstrat stiintific (de catre stiinta moderna), punct in care se gasesc deja in eroare, deoarece insasi stiinta moderna se gaseste in eroare datorita prejudecatilor pe care si-a format fundamentul. Cand la baza ratiunii acceptam erori atat de grave, doar nu te astepti ca logica sa ne duca prea departe. Stiinta moderna pleaca din start cu prejudecta "Dumnezeu nu exista pentru ca nu avem nevoie de el" - deci eliminam toate posibilitatile extra pentru a gandi in ALB si NEGRU, si nu sub forma de PROBABILITATI. Grava eroare in care se zbate stiinta moderna si datorita careia oamenii se zbat ca pestii pe uscat dedicandu-si intreaga viata pentru a intelege cateva detalii insignificante in comparatie cu Adevaratele taine ale universului exterior si interior. Este o problema de orgoliu a omului si a omenirii. Aceea de a tine cu tot dinadinsul ca este om mare si nu are nevoie de nimeni si de nimic.
Stiu ca ateii vor dovezi palpabile, clare. Dar exista o problema:
Dumnezeu nu se dezvaluie decat aceluia care nu asteapta de la altii si il cauta din propria vointa! - altfel nu ar putea exista liber arbitru. De cunoasterea lui Dumnezeu nu te apropii decat atunci cand o cauti tu pe ea, nu vine ea singura la tine. Iar ateul ce face? Te priveste in general cu superioritate si suspiciune, sta cu mainile in san si intreba cu tupeu si cu mandrie: "Unde sunt dovezile?" - de parca lui i s-ar cuveni totul si ar fi centrul universului, iar universul responsabil sa-si demonstreze existenta in fatza maretiei sale stiintifice.
Cam asta e tabloul.