Limita intre incredere si neincredere in propria persoana este extrem de fina. Daca ne incredem prea mult in noi, ajungem mai devreme sau mai tarziu cu oistea-n gard. Daca nu ne incredem, ajungem sa ingropam talantul ca si cum ne-ar fi teama ca nu suntem capabili sa-l inmultim.
Intr-o lume straina si foarte exigenta am facut candva echipa cu un om lipsit total de incredere in sine. Pentru el, eu eram deschizator de drumuri, pentru ca el imi aducea nu numai optimism ci mai ales entuziasm si initiativa. Fiecare dintre noi aveam incredere mai mare in celalalt decat in sine, desi calitatile noastre erau diferite: eu stapaneam bine limba si lucrul cu sculele electrice, in timp ce el avea vedere in spatiu, citea cu extrem de mare usurinta orice desen tehnic, vazand lucruri "prost concepute", dintr-o ochire si gasea mereu metode inovatoare de a ne usura munca. Au fost peste 7 ani in care n-am dezamagit nici macar o data pe cineva, desi ni s-a intamplat cand, datorita exigentei job-ului, englezi cu state vechi in meserie (noi nu eram tamplari: colegul era inginer mecanic iar eu electro) o luau la goana fiindca erau valori mari la mijloc, materiale unicat si timp limitat.
Increderea in tine ti-o da Dumnezeu. Chiar daca nu ai curaj, chiar daca ti se pare ca este imposibil sa fii capabil sa faci tu un anumit lucru, daca iti pui nadejdea in Dumnezeu, totul se aranjeaza neasteptat de simplu. De multe ori am avut impresia ca am gresit undeva si parca imi era ciuda, iar in scurt timp realizam ca fara acea "greseala", m-as fi trezit intr-o fundatura de unde nu stiu cum as mai fi iesit!
"Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista!" Daca spui din tot sufletul cand te-apuci de ceva: "Doamne ajuta-ma, ca fara Tine nu-s in stare de nimic!", oricat te-ai sti de pacatos, tot iesi la lumina. Iar daca te vezi ajutat azi, te vezi maine, te vezi poimane, nu se poate sa nu te simti vinovat pentru slabiciunile tale si sa nu incerci macar sa ti le inabusi, daca chiar nu poti la inceput sa le elimini de tot din viata ta...