Mi-am aruncat o privire asupra articolului tau si mi-a placut. Indraznesc sa citez pe-aici cateva pasaje si eventual sa si comentez ceva, asa... ca sa ma... bag in seama!...

Noi, de fapt, nu ştim dacă sufletul cuiva este viu sau mort pentru Dumnezeu, adică nu avem acces, aşa cum numai El are, la “nucleul interior” al aproapelui nostru. Despre cutare vecin, care o viaţă a trăit în beţie şi desfrâu, noi nu ştim dacă mai este sau nu în stare harică ori, dacă deja a plecat dintre noi, nu ştim şi nici nu putem şti dacă s-a mântuit ori dacă este damnat. Tot ceea ce ştim, de fapt, este că adeseori s-a îmbătat şi adeseori şi-a înşelat nevasta. Las la o parte posibilitatea frecventă în care, de fapt, nici asta nu ştim cu adevărat. Cât de des ne bazăm pe probe parţiale, întregite prezumpţios de imaginaţia noastră, pe mărturii indirecte ori pe “gura lumii”, din cauza înclinaţiei spre judecata temerară pe care o avem la adresa aproapelui! Să presupunem că am văzut chiar cu ochii noştri şi în mod repetat faptul că vecinul este atât beţivan, cât şi fustangiu şi nu există nici un dubiu aici. Oare putem noi trage, din asta, concluzia că este în stare căzută ?
(...)
Nu putem şti, nu trebuie să judecăm. Dar chiar şi dacă a auzit Legea şi a respins-o, sfidându-L pe Dumnezeu şi Biserica Lui, poate că s-a căit în ultimul ceas al vieţii şi poate că şi lui, precum tâlharului din dreapta, Domnul i-a spus “Astăzi vei fi cum Mine în rai!”.
(...)
“A nu judeca” nu înseamnă a confunda patima cu virtutea. “A nu judeca” nu înseamnă că hoţia este alceva decât hoţie şi nu înseamnă că acela care face hoţii este altceva decât un hoţ. Nu am dreptul ca, în numele principiului “să nu judeci”, să-i spun hoţului că poate că e foarte bine că fură, ci dimpotrivă, am nu dreptul, ci datoria să-i spun că ceea ce face este ceva extrem de rău pentru el şi că ar fi bine să se îndrepte cât este încă ziuă… Tocmai pentru că îl iubesc pe aproapele meu care fură nu pot să îl las aşa din considerentul biblic prost interpretat “să nu îl judec”.

Poate ca articolul ar fi trebuit citat in intregime, dar am indraznit sa scot ceea ce am considerat eu esential. Nu-mi sta in obisnuinta sa aduc laude, dar aici nu ma pot abtine sa nu apreciez maiestria cu care ai punctat exact nuanta care se cere in aceasta "judecare a aproapelui". Din pacate nu descoperim prea des acea iubire de aproape. Priveste cu mare atentie in jur, iar daca gresesc, judeca-ma; tot ce vad eu este un mare dispret pentru cel pe care ni s-a pus pata, si nu ne iese din cap ca este deja damnat, iar asta - culmea - in urma unei impresii din virtual. Orice-ar face tu, esti pus sub lupa, daca faci bine, te dai mare, te asculti pe sine si de fapt doar spui lucruri bune, dar nu le faci, iar daca mai ai scapari, sunt speculate pana dincolo de orice limita a bunului simt.
Cat despre sfaturile de bun simt pe care incerci sa le dai, tocmai in numele acelei iubiri de care vorbesti, ajungi sa-ti blestemi zilele in care ai avut proasta inspiratie de a crede ca rezolvi ceva! Si toate astea, daca s-ar intampla la oameni certati cu biserica, dar din pacate nu! Despre iertare nu poate fi vorba; esti urmarit, haituit, nici nu postezi tu bine ceva, ca el trebuie sa fie acolo cu parerea lui extrem de importanta si indispensabila. Mereu arogant, mereu malitios, cu tirul indreptat asupra ta, care esti un damnat, un ratat, un ratacit incurabil, in opinia lui de om cu mare responsabilitate asupra mantuirii celorlalti.
Iti spui mereu ca-i bine-asa, fiindca astfel reusesti sa te calesti in rabdare, dar parca ai vrea si tu sa ai parte de un pic de liniste si de intelegere. Nu conteaza ca tu il ignori: pentru el, tu esti obiectul muncii lui si nu te-ar ignora pentru nimic in lume, iar numele lui nu lipseate niciodata din lista celor care "te viziteaza". Pentru ca are inima impietrita si nu se lasa pana nu isi distruge adversarul care a ajuns sa-i fie dusman doar fiindca n-a inteles niciodata desi aude la fiecare Sf. Liturghie ce inseamna:
*Înger de pace, credincios îndreptator, pazitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem!
*Milă şi iertare de păcatele şi de greşealele noastre, la Domnul să cerem!
*Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem!
*Cealalta vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocainta a o săvârşi, la Domnul să cerem!
*Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, fără ruşinare, în pace, şi răspuns bun la Înfricoşată Judecată a lui Hristos, să cerem!
...
*Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa, cu pace a o aduce!
Din pacate ni se intampla sa ne inselam datorita unor aparente si sa spunem in sufletul nostru: "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!" Eu cred ca trebuie multa bagare de seama atunci cand cineva accepta mustrarea si si-o insuseste, sau prefera doar sa mustre, dar niciodata sa ierte si sa-si ceara iertare! Iar cel ce nu-si cere iertare (decat din complezenta, incredintat fiind ca el si doar el este indreptatit sa judece) cred eu ca este departe de a-si merita numele de adevarat crestin.