Citat:
În prealabil postat de Eugen7
ziua a 7-a a saptamanii, sambata se serba doar ca aducere aminte a iesirii din robia egipteana si este precizata doar la a doua citire a legii! deci aceasta zi este exclusiv pentru poporul evreu. Exista oare contradictie intre cele doua citiri ale legii?! Nicidecum, caci pe muntele Sinai Moise a primit cele 10 porunci cu valoare universala de aceea Dumnezeu nu precizeaza motivul zilei de sarbatoare, dar a doua citire s-a facut de catre Moise exclusiv pentru poporul iudeu si de aceea e precizata clar sambata pentru evrei, ca aducere aminte de eliberarea din robia egipteana.
|
Ați sesizat bine. Legătura între Exod și ținerea sabatului se face doar în comentariul mozaic, în textul original al poruncii scris de degetul lui Dumnezeu nu se face o asemenea legătură. Însă universalitatea ținerii sâmbetei, nu ține doar de textul poruncii, ci mai ales de faptul că Dumnezeu a sfințit, binecuvântat și exemplificat odihna în sabat încă de la Creație când nu existau evrei. Deci sâmbăta a fost creată pentru om, nu pentru evreu. Așa cum spune și Hristos:
"Și le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă." (Marcu 2,27)
Citat:
În prealabil postat de Eugen7
noi crestinii nu am fost scosi din robia egipteana ci am fost scosi din robia mortii si a pacatului de catre Iisus Hristos, de aceea trebuie sa ne bucuram si sa ne veselim cu Iisus Hristos cel inviat din morti, care se arata ucenicilor in prima zi a saptamanii (Duminica = ziua Domnului). deci noi crestinii trebuie sa serbam Duminica ca zi de sarbatoare.
|
Straniu argument! Hristos S-a arătat timp de 40 de zile după Învierea Sa, nu doar în fiecare primă zi a săptămânii.
Citat:
În prealabil postat de Eugen7
"19. Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!
...Duminica "după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! " Ioan cap 20
|
În afară de primul argument (că Iisus S-a arătat în prima zi a săptămânii - că doar nu era să-i lase pe ucenici "cu ochii-n soare" până venea sâmbăta), aici mai apar [aparent] încă două: (
1) creștinii erau încuiați înăuntru (de frică) și (
2) îi salută cu "
Pace vouă!" Vă întreb:
considerați aceste (trei) argumente, demne de a fi tratate cu seriozitate?
Citat:
În prealabil postat de Eugen7
Serbarea Duminicii este profetia de David intru Duhul Sfant in psalmul 117:
"22. Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.
23. De la Domnul s-a făcut aceasta și minunată este în ochii noștri.
24. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea.
25. O, Doamne, mântuiește! O, Doamne, sporește!
26. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi, din casa Domnului.
27. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Tocmiți sărbătoare cu ramuri umbroase, până la coarnele altarului. " Psalmul 117
piatra cea din capul unghiului = (conducatorul) capul Sfintei Biserici = Iisus Hristos
ziditorii = preotii Vechiului Legamant care ar fi trebuit sa cinsteasca pe profeti si pe Mesia, dar ei i-au prigonit si i-au omorat, caci nu iubeau Adevarul
aceasta este ziua care a facut-o DOMNUL sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea = deci Dumnica este ziua de bucurie si de veselie
|
Concluzie cât se poate de falsă. Psalmistul nu se referă la prima zi a săptămânii, ci la o cu totul altă sărbătoare a calendarului iudaic.