D-le Vultur77,
Am incercat sa nu-l categorisesc pe nici unul din interlocutorii mei non-ortodcsi drept sectant.
Am postat undeva o definitie (care NU e creatia mea, nu provine din gandirea mea personala si nu reflecta neaparat imaginea pe care o am despre problema sectelor si a sectantilor), insa nu am facut-o ca sa scot ochii cuiva, pentru ca ar insemna ca primul caruia ar trebui sa-i scot ochii pentru umblatul in afara ortodoxiei sa fiu eu.
Cand stau de vorba cu dansii, cei non-ortodcsi, nu am cum sa discut cu ei despre ce NU au, ci trebuie sa discutam despre ce au.
Nu pot sa-l intreb pe Tricesimusquintus despre ceva ce nu apartine credintei dumnealui.
Daca ati observat, non-ortodcsii din zona protestanta si neoprotestanta doresc sa aibe un singur criteriu de credinta, de practica, de evaluare: Biblia.
Din discutiile cu membri mai multor feluri de formatiuni, am concluzionat ca pentru dansii , in materie de doctrina crestina si de practica a credintei, nu exista decat ceea ce contine Biblia.
Spre deliciul meu, care sunt un consumator de paradoxuri existentiale, aceasta doctrina "sola scriptura" produce in viata interna a adeptilor sai niste paradoxuri existentiale greu de solutionat.
Printre altele am avut o discutie cu cineva care spunea ca termenul "homoousios", care defineste relatia dintre Tatal si Fiul, care defineste esenta persoanei Fiului, nu este in Biblie. Ca urmare, era fara rost sa ne batem capul cu el.
Omul avea dreptate.
Pe de alta parte insa, el credea in Sfanta Treime, termen care nu se gaseste nici el in Biblie. Acuma, din punct de vedere ortodox, el avea dreptate sa creada in Sfanta Treime; majoritatea confesiunilor crestine au aceasta notiune si aceasta credinta.
Dar din punct de vedere al insasi doctrinei confesiunii sale, nu avea dreptate sa creada in ceva ce nu apare explicit in Biblie.
Eu doar i-am pus problema asa, matematic. Nu stiu cum a rezolvat dilema, paradoxul, caci nu l-am mai intalnit de atunci.
|