Frustrările care au ca sursă diferite defecte ale trupului provin din mândrie și sunt, desigur, de la ăl viclean ce stă în tufiș și îți spune spre exemplu „Ai nasul mare.” Și tu cazi în plasa lui.
„Of... am nasu mare”... „De ce Doamne am nasul mare?”... „Ce frustrat îs pe nasul ăsta mare și urât!” Și începe o mică mânie, o încruntare, un trântit în masă etc.
Desigur, asta afectează relațiile noastre cu cei din jur. Însă există și frustrări benefice, anume cele duhovnicești.
Spre exemplu, te „frustrezi” că ești așa un mare păcătos/păcătoasă și te „exteriorizezi” prin pocăință și înfrânare.
Sau te „frustrezi” tare că dracul nu te lasă în pace și că îți dă mereu ghionturi în direcția greșită și te „exteriorizezi” prin Psaltire și metanii.
Eu cred că mândria stă la baza multor frustărilor de ordin lumesc. Desigur, mai sunt și frustările ce apar atunci când nu mai merge blestematul de calculator, dar asta-i altă poveste...
Apropo, tare sunt frustrat că trebuie să scriu într-un topic al cărui titlu a fost greșit.
