Au venit, odată, la avva Lucius, la Ennaton, câțiva călugări euhiți. Bătrânul i-a întrebat: „Ce lucrați voi cu mâinile?“. Ei au răspuns: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugăm neîntrerupt“. Bătrânul îi întreabă: „Dar nu mâncați?“. Ei zic: „Da“. El: „Și când mâncați, cine se roagă pentru voi?“. Apoi: „Nici nu dormiți?“. Ei: „Da“. Bătrânul: „Și când dormiți, cine se roagă pentru voi?“. N-au știut ce să-i răspundă. El a continuat: „Iertați-mă, dar voi nu faceți cum spuneți. Eu am să vă arăt că, deși lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat. Iată cum: Mă așez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicelele. Apoi le împletesc în funie zicând: «Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea». Și-i întreabă: „Oare aceasta nu-i rugăciune?“. Ei au răspuns: „Ba da“. Apoi continuă: „Toată ziua lucrez și mă rog și câștig mai mult sau mai puțin de șaisprezece parale. Dau două de pomană, la poartă, iar de restul mănânc. Cine primește cele două parale se roagă pentru mine în timp ce mănânc și dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt“.
__________________
Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui.
|