Sf. Apostol Iacov îndeamnă pe credincios să fie: „Zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“.Mântuitorul ne spune că tot cel ce se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. Astfel, din orice pricină ar porni mânia, ea trebuie potolită, căci orbește ochii sufletului și duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui său Abel. Comportamentul omului mânios devine dezordonat, lipsit de sens, are o purtare ciudată, pe care în mod normal ar dezaproba-o. Cei mânioși sunt capabili de „porniri violente și nestăpânite“ și de „apucături rele“ și nimeni n-ar putea „descrie chipul în care mânioșii dau drumul mâniei (...) țipă, se sălbăticesc, se năpustesc cu tot atâta furie ca și animalele (...); tot ce vede ajunge o armă în mâna furiei, arată Sf. Vasile cel Mare. Păstrând în suflet mânia, amintirea răului, ura, dorința de răzbunare, omul ajunge să se distrugă. De aceea, creștinul are responsabilitatea să se ferească de păcatul mâniei și să lupte împotriva ei cu virtutea blândeții, smereniei și dragostei către aproapele. Pildă să fie Mântuitorul, Care în loc să se mânie pe cei ce-L huleau și-L scuipau, Se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac“.
__________________
Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui.
|