Aveam o colega de birou cu probleme deosebite atât familiare cât și financiare cât și de boala.
Eu, de felul meu, sunt o fire introvertita, adică o singuratica cu probleme de comunicare, deoarece am crescut singura la părinti cu o biblioteca foarte bogata am fost rupta de realitate.Colega mea era la polul opus spunând mereu și la toți problemele ei. Efectul a fost ca era tot mai ridiculizata și evitata.Eu m-am implicat din ce în ce mai mult în aceasta relație.O ajutam în primul rând moral, sufletesc, dar și material. Îmi era din ce în ce mai draga și chiar mi-am făcut un scop în sine de a o ajuta. In fiecare zi aveam parca un mesaj special de incurajare. Relația s-a dezvoltat extraordinar. Ea ma percepea ca pe colacul ei de salvare, iar eu ma odihneam știind ca-i pot fi de folos.Cu cât o cunoșteam mai bine eram mai contrariata de caracterul acestei femei, mi se releva un comportament bizar, obsesiv, bolnav, destabilizat. Pe de o parte îmi spunea cât de mult crede ea în Dumnezeu, cât de mult a ajutat-o pe ea Dumnezeu, iar pe de alta parte se înverșuna pe destinul ei și pe toți ceilalți cu care intra în contact. Cu alte cuvinte era într-un continuu război atât cu Dumnezeu cât și cu semenii. Câtiva ani buni i-am fost cel mai apropiat sprijin, i-am fost sufletul pereche, o ascultam zile in sir si ani in sir, o mangaiam mereu, dar cu toate acestea nu suporta nici un fel sfat sau ajutor sufletesc de a se considera vinovata si a-si schimba gandirea si atitudinea nici fata de Dumnezeu si nici fata de oameni, deși eu vedeam ca toate aceste incercari sunt pentru ca ea sa-si schimbe gândirea si viata.Aveam o infinita răbdare pentru ca in acea vreme eu puneam toate defectele ei pe baza ortodoxiei, considerând-o o religie moarta si faceam totul sa-i aduc "Vestea Buna", adica Cuvantul Viu al Bibliei spre indreptare morala.
Socul meu cel mai mare a fost cand, dupa convertirea mea la Ortodoxie prin ajutorul ei( ea m-a chemat in Biserica Ortodoxa) s-a produs ruptura intre noi.
Vina mea a fost ca abia atunci, cunoscand minunea si frumusetea ortodoxiei, am inceput sa o judec, sa o condamn , sa incerc sa-i vorbesc ca de la egal la egal legat de exigenta Sfintilor Parinti in legatura cu pacatul si in special cu barfa si suspiciunea, neincrederea in Dumnezeu si urarea aproapelui.
Socul ei a fost extrem! S-a simtit pur si simplu atacata si a reactionat foarte virulent.Am devenit dusmanul ei nr. 1. Tot ceea ce am daruit pana atunci s-a sters definitiv, ba mai mult mi-am auzit toate vorbele si faptele rastalmacite si murdarite si am ajuns chiar sa fiu in pericol de a-mi pierde serviciul.
Cea mai grea scoala a mea a fost sa iert si sa-mi cer iertare.
Din acesta incercare am inteles un fapt extraordinar.
Tot ceea ce eu am daruit, fara nici un interes, fara gandul ca mi-ar fi putut inapoia ceva, am primit inapoi infinit mai mult.Am primit atat material cat mai ales spiritual .
|