[Grabriella]

În prealabil postat de Heurtebise

Dand ce nu avem, dobandim, prin ricoseu ceea ce – cu nemaipomenita sfruntare – ne-am incumetat a darui altuia. Lectia e valabila pentru orice crestin, cleric sau mirean. Pentru monah indeosebi. Sa nu se ingrijoreze, sa nu se sperie, sa nu se framante calugarul care isi simte launtrul desart, bantuit de neincredere si slabiciune, cuprins de intuneric si seceta; sa nu ia catusi de putin aminte la acestea toate. Ispite ale deznadejdii, netrebnice siretenii ale celui rau si uscat. Sa dea celor care vin la el – in chilia lui, in gradina manastirii, pe cerdacul arhondaricului, la usa altarului – ca sa afle credinta, intarire, lumina si o bruma de speranta – ceea ce ei asteapta de la el si ceea ce el prea bine stie ca in clipa aceea se poate intampla sa nu aiba. Sa le dea. Si, dandu-le, se vor rasfrange si asupra-i, se va milui si el din pomana facuta altuia.

“Dand lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu.”

M-au marcat profund aceste cuvinte si ma duce gandul la cuvantul care zice ca Dumnezeu se uita la inima omului, la fel cum o mama se uita la inima copilasului care, avand in mana o bucata de paine, este darnic cand i-o ceri. Nu bucata de paine este importanta precum nici darnicia noastra pentru Dumnezeu, ci dragostea si caldura pentru toti cei ce poarta chipul Domnului.