[vicentiu68]

Mândria este primul din cele şapte păcate capitale, iar acest păcat este atât de complex, de ambiguu şi viclean încât şi marii sfinţi au fost ispitiţi de el. Nu este om care să nu fie ispitit de către diavolul mândriei; de la cel mai simplu om, până la ce mai învăţat, din perioada copilăriei şi până la vârsta cea mai înaintată ispita mândriei poate lua forme diverse care, în esenţă, ascund preţuirea excesivă de sine sau atitudinea de superioritate, de dispreţ faţă de ceilalţi oameni.

Mândria, potrivit Sfintei Scripturi, izvorăşte din inima omului, iar cel ce se lasă cuprins de păcatul mândriei uită că tot ce are a primit de la Dumnezeu, neglijează poruncile divine, se laudă numai pe sine, vorbeşte de rău pe altul, este făţarnic, se răzvrăteşte împotriva autorităţilor şi rânduielilor comunităţii. Sf. Casian Romanul, vorbind despre acest păcat, spune: „Patima mândriei întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare şi înaltă, îl dărâmă în întregime şi îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care pentru mândrie a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi împodobit cu toate virtuţile şi cu înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa“.