[AdrianAamz]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Aici este proba credinţei: păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

Ale carui Dumnezeu ? Ale celui care a vorbit numai cu evreii si pentru evrei, prin VT, sau ale celui care a venit si a mai schimbat ceva pe ici, pe colo, in partile esentiale ?

Eu zic ca lucrurile stau asa: adventismul a luat din Biblie ce i-a convenit (de ex., sambata, zeciuiala, numele de crestin, venirea a doua a lui Hristos) si din asta a facut esenta doctrinei sale, pe care o vrea general-universal valabila.
Penticostalismul, pe acelasi criteriu, a facut din coborarea Duhului sfant si din vorbirea in limbi esenta doctrinei sale, pe care tot asa o vede: general-universal valabila.
Baptismul idem, a facut din botez esenta doctrinei sale, cu aceleasi coordonate: general-universal valabila.

Si, ca punct comun, toti se cred deja mantuiti pentru ca trec prin experienta indeplinirii cerintelor respective.

Si zau ca n-am nimic cu ei din cauza aceasta.

Ceea ce se vede foarte clar de catre cineva care chiar studiaza istoria si evolutia crestinismului, (si nu doar ia de gata referate prescurtate postate pe net de persoane care stiu sa scrie, dar stau cam rau cu cititul), este ca Biserica NU e un fel de cuib in care s-au aflat oua a o multime de pasari de specii diferite , si din care au iesit, timp de 2000 de ani, pe rand, cate o pasare diferita ca specie, penaj, colorit, dimensiune si mai ales ca voce...
si apoi se cearta care a fost prima si care canta mai frumos, care zboara mai sus si mai gratios... nu.

Biserica e ca un copac a carui radacina este infipta in solul credintei apostolice si care a crescut de la an la an numai in sus. Fara intrerupere. Fara hiatusuri. Fiecare frunza isi cunoaste esenta.

Dar pe parcursul anilor, unele ramurele au luat-o aiurea , si pana la urma au cazut din copac. E perioada ereziilor antice si medievale.

La un moment dat, in copacul acesta a aprut o problema: cineva voia sa fie mai mare peste frunze, un fel de super-frunza... si din copacul acela s-a desprins o ramura mai mare, care a crescut in alta directie fiind tras intr-acolo de frunza-sefa.
In cadrul acestui nou copac, prin care seva de la radacini era cam filtrata de frunza-sefa, au aparut unele scorburi...cruciade, inchizitie, indulgentze, primatul frunzei-sef si infailibilitatea ei... chestiune la care unele frunze s-au opus si au sarit jos din copac, rezultand mai multi arbusti... care nu mai semanau deloc cu copacul initial, dar pretinzand ca sunt copaci veritabili.
Si procesul de arbustizare continua, de vreo 500 de ani...
Ca sa nu mai existe nici o dovada ca la inceput ar fi fost un singur copac si ca acela isi continua cresterea sa, arbustii fac tot posibilul sa-l doboare si sa-l inabuse...
Hai sa zicem ca e doar o mica istorioara forestiera...

Dar problema este ca teologia protestanta si neo-protestanta nu este una care aduce lamurire unor probleme (vezi, din nou, cazul arianismului si al Sfintei Treimi), fiindca la data aparitiei acestor formatiuni (P si NP) toate problemele teologice iscate de diferitele viziuni asupra textului biblic erau lamurite de mult !!!
Dar ei au luat-o de la capat...
De aceea, teologia protestanta si neo-protestanta este o teologie a fragmentarii, a demolarii: din edificiul teologic gasit de gata, iau ce li se pare mai atractiv, iar restul este contestat, aruncat la gunoi.
De fapt, asta e esenta potestantismului : contestarea.
Si s-a ajuns cu contestarea pana la a fi luati ca normativi niste "teologi" din secolul 19 care contesta autenticitatea unor parti din Scriptura (cum mai ramane cu "sola Scriptura", daca si pe ea o demoleaza ???)
[[ Ca sa nu mai spun ca unii din acei "teologi" pana la urma contesta realitatea pe care se bazeaza intreaga credinta crestina: invierea lui Hristos. Dar asta e mai putin esential; esential e ca acel teolog lupta pentru demolarea Bisericii autentice in favoarea "bisericilor" particulare.]]

Pana una alta, indiferent de a cata zi din saptamana este, ziua domnului la crestini e ziua lui Hristos, a invierii lui, a nasterii Bisericii la Pentekosta (coborarea Duhului Sfant) : duminica.
Daca se va demonstra ca in Moise s-a intrupat Dumnezeu, ca s-a rastignit acel Moise si ca a mai si inviat si a zidit el Biserica pe temelia apostolilor, eu voi fi primul care voi sustine sabatul mozaic ca zi a Domnului.
Pana la proba contrarie, pentru crestin este un Domn: Hristos. Care lucreaza si sambata, si invie duminica. Prefer sa-l urmez pe Hristos decat pe Moise.