Citat:
În prealabil postat de George.m
Am vazut ca cei ce realizeaza ca moartea le este aproape, ajung sa pretuiasca foarte mult timpul. Fiecare clipa e importanta. Si noi tindem sa nesocotim zilele pe care ni le daruieste Dumnezeu.
Parintele Staniloae spunea ca timpul e intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului.
Daca as realiza ca sfarsitul imi e aproape, m-as stradui mai mult sa raspund chemarii lui Dumnezeu.
|
Sau poate nu.
(vorbesc la modul general)
Stiu oameni bolnavi, operati, care evident se asteapta sa mai traiasca un anumit nr de ani estimat de medic... dar asta nu-i apropie de biserica.
Am pe cineva in familie, chiar.. este interesant de observat cum si-a dezvoltat o serie de mecanisme de aparare impotriva realitatii batranetii, bolii, mortii... A gandit la scopul vietii, a ajuns la niste concluzii, oarecare, filosofeaza in felul lui etc...
Dar daca ii propun sa mearga la biserica, explodeaza de revolta impotriva religiei institutionalizate, bla,bla..
Si viata si-o petrece vizionand mult tv (este un motiv pt care eu am strans materiale impotriva tv..),. Consider ca televizorul este un mormant pt viata spirituala.. Televizorul este ca un drog, te decupleaza de la propria ta viata interioara, care poate fi uneori tumultoasa, plina de conflicte si intrebari.
Cred ca e un lucru extraordinar ca spre sfarsitul vietii macar sa te apropii de Dumnezeu.
Dar de obicei, daca esti impietrit, cred ca asa ramai.
Poate mai dau si altii exemple din viata batranilor pe care ii cunosc.