[Iosif77]

În prealabil postat de dianagroza

Daca faptele mele bune sunt atribuite lui Dumnezeu si faptele rele diavolului, unde este libertatea mea de a alege. Nu as fi decat un pion miscat la stanga si la dreapta.

Eu nu cred ca, pentru faptele mele rele, pot arunca responsabilitatea asupra diavolului.

Dar cred ca faptele mele bune nu sunt meritul meu ci al lui Dumnezeu.
Nu este o superspiritualitate pioasa. Biblia ma indreptateste sa cred asa:

1. Orice avem bun in noi vine de sus.

Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. Iacov 1:17

2. Orice atitudine buna, orice gand bun, orice sfat bun, orice fapta buna nu este de la mine.
Am primit-o in dar de la Dumnezeu.

Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?1 Corinteni 4:7

3. Orice fapta buna pe care o fac, de fapt Dumnezeu a pregatit-o mai dinainte pentru ca eu sa o pot face astazi.

Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.Efeseni 2:10

În prealabil postat de dianagroza

De mantuit ne mantuieste Dumnezeu, daca meritam, ca sa meritam trebuie sa facem ceva: fapte de credinta.

Da, exact aici este problema. Fisura conceptiei mantuirea = credinta + fapte.
Unii cred ca mantuirea este ceva meritat de ei. Ca ei trebuie sa faca fapte pentru a merita mantuirea.

Dupa cum am aratat mai sus, sunt crestini care cred ca faptele bune nu sunt meritul lor si, prin urmare, nici mantuirea este meritul lor. Este un dar al lui Dumnezeu.