[MariS_]

Iertare ca iarasi intervin neintrebat. Cred ca ati sesizat bine ca ispita poate fi interioara si exterioara, dar Sf. Parinti numesc ispita interioara aplecare spre rau. De la caderea protoparintilor omenitatea noastra s-a alterat si are aceasta aplecare spre rau, spre pacat, ca un dat ontologic, si de aceea a si fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul, sa imbrace firea noastra pacatoasa ca sa o poata vindeca din interior. Iar atunci cand ei vorbesc de ispite se pot intelege ambele categorii, dar cand vorbesc de ispitiri atunci ei se refera doar la cele exterioare omului si care, intr-adevar, nu vin de la Dumnezeu ci de la cel viclean. Dumnezeu doar le ingaduie si asta nu pentru lamurirea Sa ci pentru lamurirea noastra, pentru ca altfel noi am spune ca Dumnezeu e nedrept daca nu ne primeste in Imparatia Sa, ca "vezi Doamne doar de cate ori ti-am spus ca te iubesc si totusi Tu ma trimiti in Iad". Dumnezeu lasa ispitirile pentru ca sa fim noi lamuriti ce fel de iubire avem.
Acuma, in rugaciunea "Tatal nostru" e vorba de ispitiri, adica de ispite exterioare. De ce se spune "...si nu ne duce pe noi in ispita..", formula pe care unii o schimba cu "...si nu ne lasa pe noi in ispita.." crezand ca e mai corecta, aici e vorba de calea pe care merge omul. Se spune ca Dumnezeu il calauzeste pe omul credincios, adica Dumnezeu ii lumineaza pasii ca sa mearga pe drumul cel drept. Dar drumul cel drept nu e si scutit de ispitiri. Nu de la Dumnezeu, binenteles, dar ele exista si il pandesc pe crestin la orice pas. Formula respectiva e o cerere plina de smerenie de a ne calauzi pe un drum ceva mai lipsit de ispite. E ca si cum ar exista un drum mai abrupt si mai periculos si altul mai domol si fara prea multe obstacole pentru a ajunge in varful muntelui, si Il rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze pasii ca sa mergem pe al doilea si nu pe primul. E o cerere smerita tocmai pentru ca ne recunoastem neputintele si nu spunem cu mandrie "...si incearca-ne pe noi ca vom trece cu bine peste toate..". Asta ar insemna sa ne mandrim cu virtutile noastre, pe cand a cere un drum mai neted si fara ispite (desi, la drept vorbind, nu exista unul fara ispite) dovedeste recunoasterea neputintei noastre si a sprijinului de care avem nevoie la tot pasul. Ca fara Hristos nu putem face nimic si fara "armele" Duhului suntem prada usoara in ghearele vrajmasului. Iertare, inca o data.
Har, smerenie si jertfa de sine.