[sophia]

Este si aceasta, pe langa altele, o discutie la care de fapt nimeni nu stie un raspuns, in afara de Dumnezeu. Noi oamenii, inclusiv preoti, teologi, calugari, biserici, ne dam cu parerea si incercam sa pricepem dupa puterea noastra Voia Domnului si judecam la nesfarsit.
Asta, judecarea si lipsa de iubire fata de aproape, sunt cele mai mare pacate fata de Dumnezeu.
Incercam noi oamenii, sa ne punem in locul Lui, sa decidem in locul Lui? Cu ce drept?
Batjocorim familii de oameni bolnavi, mame indurerate etc. cu ideile noastre nastrusnice.
Nu stim noi de ce Dumnezeu ii ia pe pruncii nevinovati la El, daca cei bolnavi (inclusiv cei cu grave probleme psihice) se duc la diavolul, sau in alta parte si de ce se intampla sa si nu le arata Dumnezeu alta cale.
NU STIM NOI!!!!! NUMAI DUMNEZEU STIE.

Printre cei ce se sinucid poate sunt oameni credinciosi, dar pentru care povara incercarii a fost prea mare, sau poate nu au avut pe cineva, un OM, sau un DUHOVNIC (scriu cu litere mari pentru ca ma refer la unul adevarat, asa cum trebuie sa fie, cum a fost Iisus insusi), care sa-i indrume, sa-i prinda in brate in caderea lor, sa-i ajute.
Ii stim noi pe ei, ce au facut, prin ce au trecut? Nu, dar ii punem la punct si ii trimitem la diavol, in loc sa ne rugam pentru ei.
Stim noi prin ce au trecut si ce credinta au acele mamem care pierd pruncii si n-apuca sa le vada zambetul, sa-i boteze? Nu?
Caci daca am stii, n-am mai vorbi.
Dumnezeu ii ia pe prunci la El, nu-i lasa diavolului.
Sa nu uitam pilda femeii Canaaneence, in care Iisus a spus ca a venit el pentru altii si nu pentru ea (exact n-am inteles eu nici acum pentru care popor al lui Israel si daca se referea numai la iudei). Si totusi a ajutat-o si pe femeia aceea, pentru curajul si credinta ei. L-a cautat, s-a dus si i-a cerut umil s-o ajute.
Deci eu asa inteleg ca Iisus nu a refuzat si alungat pe nimeni care a venit la El.
Asa nici biserica de azi si preotii ei nu au voie sa refuze/alunge oameni care au asa nevoie de ajutor. Tocmai ei au nevoie mai multa...
Si se duc s-o ceara. Si nu pentru ei, ci pentru cei dragi ai lor, sau chiar si pentru un om strain (bunul samarinean).

Inca ceva: atunci cand ne rugam pentru cel de langa noi, chiar -asa cum il numesc unii urat-eretic, nu inseamna mandrie sau mai stiu ce alte prostii si pacat, ci dimpotriva dragoste de aproape.
Nu stiu unde a spus Dumnezeu ceea ce spune Antoniap mai sus, o fi asa sa a inteles ea gresit, nu stiu.
Eu n-am auzit de asa ceva.
Sigur ca exista limite. Dar din nou, nu le stabilim si le stim noi, ci Dumnezeu. Numai El hotaraste daca ne asculta ruga si pe cine ajuta si pe cine nu. Nu putem noi sa stim si sa spunem dinainte "nu ma rog pentru ala ca este eretic, sau pacatos, sau mai stiu eu" ci ne rugam si mai departe va stii Dumnezeu calea.