[dianagroza]

- Sf. Apostol Pavel spune să ne supunem stăpânirilor şi mai marilor noştri? În ce măsură ne mai putem supune în astfel de condiţii?
- Tot Sfântul Pavel spune să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decât numai de Dumnezeu. Diavolul s-a întrupat în acest sistem politic şi se luptă cu noi prin ei, mai aprig ca niciodată. Îţi oferă mai întâi toate pricinile păcătuirii: cârciumi şi alcool, dezmăţ şi imagini cât mai desfrânate, amuzament şi libertăţi de tot soiul. Aşa se alege un conducător: prin harul lui Dumnezeu şi voinţa naţiunii, nu? Dar aceştia ce har de la Dumnezeu să aibă? Aceştia sunt lupi răpitori, nu mai este o stăpânire aleasă, este o stăpânire antihristică, potrivnică lui Hristos. Dacă se împotriveşte lui Hristos, glasul acelei stăpâniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stăpânire este aceasta care ne da pâine otrăvită să mâncăm? Care ne ucid copiii? Nu vedeţi că au început cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru că îi ucide nevinovăţia copiilor. Cu martirajul (mucenicia) copiilor a început Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iată că începe şi prigoana acestui veac de pe urmă. Dar socotesc că jertfa nevinovată a acestor copii nu va fi nelucrătoare, ci ea va da putere aleşilor Bisericii lui Hristos. Şi cred că va fi o încununare a creştinismului prin jertfa copiilor nevinovaţi. Este foarte periculos acum păcatul neştiinţei; toţi vedem pericolul în care ne găsim şi suntem obligaţi să ne informăm şi avem datoria de a informa şi pe ceilalţi fraţi ai noştri mai simpli şi neajutoraţi. Nimeni nu va putea spune că nu a ştiut că vaccinul acesta este ucigaş... iar pentru cei care nu au ştiut cu adevărat, pentru aceştia Biserica, prin preoţii şi slujitorii ei, este responsabilă şi va răspunde pentru sufletele lor. Omul vine să se formeze în Biserică şi ce formare îi dăm noi, dacă propovăduim aceeaşi învăţătură cu a statului antihristic? Biserica este datoare să se implice atât în societate cât şi în politică, atâta timp cât legile politice împiedică porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jură că se va supune lui Dumnezeu şi poruncilor Lui, dar şi stăpânirii statale. Păi cui jurăm noi? Preşedinţilor şi parlamentarilor care legalizează prostituţia şi actele cu cip? Păi rolul preotului este numai să cunune şi să înmormânteze? Nu. El este sarea pământului şi lumina oamenilor. Ce lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale acestui veac? Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă lumină oamenilor. Nu ei sunt urmaşii apostolilor, cărora Mântuitorul le-a poruncit: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura"(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit să tacă. Daca s-ar ridica o elită de preoţi şi de călugări, care într-adevar să se angajeze în slujba Adevărului, atunci s-ar mai schimba situaţia. Iar prin această schimbare eu nu înţeleg îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi nici măcar a caracterului celor ce ne conduc, ci înţeleg o schimbare în sufletele credincioşilor, o întărire a credinţei care ne va da forţa să mărturisim împreună, ne va da unitatea şi dragostea jertfirii. Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim demn; să nu avem o poziţie de laşitate. Iar poporul cum să se mobilizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri?
- Poate că preoţii aceştia se tem să nu fie înlăturaţi din posturile lor şi astfel să nu mai poată catehiza credincioşii pe care îi mai au.
- Prigoane au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să calculăm cât timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o săptămână, dar să îmi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost 12 Apostoli şi până şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba şi va trimite alt preot în locul meu. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţă. Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduieşti în auzul tuturor, avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage din strategie, dar cat durează această strategie, mai? Suferă poporul ăsta de atâta strategie şi nu mai facem nimic. Să nu confundăm strategia cu depunerea armelor. Doar nu suntem făcuţi numai pentru zile bune; un război cine îl mai susţine? Şi cine sunt luptătorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptătoare? Luptătoare înseamnă zi de zi să susţii un atac împotriva puterilor întunericului.
O asceză retrasă în individualitatea ei nu mai este un adevăr mărturisit în plenitudinea lui. Foarte frumos citeam la Evdokimov mai devreme: „Biserica nu trebuie să îşi asume treburile concrete ale cetăţii, dar conştiinţa creştină este chemată să acţioneze din plin până şi în chestiunile cele mai tehnice. Politica, economia, dezvoltarea sunt sferele comune în care credincioşii şi necredincioşii se întâlnesc. Şi ce imensa sarcină este aceea de a desăvârşi lumea prin sobornicitatea calitativă a tuturora, de a însămânţa în cultură lumina Taborului. Un om al luminii poartă o lumină care străluceşte peste întreaga lume. Marii duhovnici spun că orice asceza lipsită de dragoste şi care nu este o „împărtăşire a fraternităţii" este deşartă. Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia înaltă în care au şezut ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Măslinilor. Să plecăm şi noi în căutarea mâinilor de săraci, căci ele sunt pentru noi Muntele Măslinilor. Într-adevăr, mulţimea săracilor este asemenea unui codru de măslin sădit în casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne înfăţişa, precum fecioarele cele înţelepte purtând candelele pline înaintea Mirelui".
Problema noastră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul neştiinţei un mare privilegiu. Generaţia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului (negativismului). „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!" Iei cipul - „Ei, n-are nimic!"; slujeşti cu catolicii: „Ei, n-are nimic" şi tot aşa... toate nu au nimic. Această stare te îndreptăţeşte să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi cu Dumnezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai suntem ucenici ai lui Hristos.