Perioada în care intrăm, a Triodului, este prin excelenţă o perioadă de pocăinţă în care, fie se hotărăşte cineva să sară pentru a ajunge în cer, fie aşteaptă jos pe pământ.
Postul Mare are o astfel de dimensiune, încât cuprinde toate dorinţele şi toate putinţele omului de a se înălța.

Nu este cu putinţă ca această perioadă să treacă neobservată de către luptătorul duhovnicesc, deoarece exemplul viețuirii ascetice oferit de textele Marelui Post este atotcuprinzător.
Aşadar, pentru că centrul Triodului este pocăința, vom continua textul lui avva Isaia.

Spunea avva Isaia: acum mă văd pe mine ca pe un cal rătăcitor care nu are stăpân, şi cine-l află se aşează pe el și când îl lasă, altul îl prinde şi se aşează pe el. [8, 1]

Aceste cuvinte caracteristice ale avvei Isaia ne arată unde îl duce păcatul pe om. În timp ce a fost făcut atât de liber, păcatul l-a netrebnicit cu desăvârşire, l-a dezarticulat, l-a făcut neputincios, încât să nu aibă nici cea mai mică posibilitate de a se conduce pe el însuşi, i-a cotropit personalitatea.

Astfel, una gândeşte, alta vrea şi alta face, precum zice Apostolul Pavel (Rom. 15, 16).

De aceea, ne spune, aminteşte-ţi cel puţin de acest lucru:
"Aceasta o spun, că nu trebuie să rămână cineva fără grijă de sine până la ultima răsuflare".
Şi chiar dacă, precum crezi, ai ajuns la cele mai înalte măsuri ale dreptăţii şi sfinţeniei, şi dacă cu strădaniile tale imperceptibile vezi că poţi să zbori, nu fi fară grijă până la moarte.