Lucrul care este cel mai revoltator,atunci cand este vorba de mediul monahal,este acela ca NU AI NICI UN FEL DE DREPTURI!ca om,ca persoana,si nici macar ca suflet.Oricat de mult ti-ar fi incalcate drepturile ca om,nu ai "dreptul" sa protestezi,nu exista justitie si nici aparare.Acolo,cine capata un statut de impunator,poate sa faca ce vrea cu celelalte suflete,considerate amarate si lipsite de orice drept de aparare,fiindca considerentele religioase ai da dreptul sa chinuie,fara restrictii,si o face,pentru ca instinctul animalic rautacois,neslefuit de legile morale sociale,al face sa reactioneze intr-un stil nedeterminat.
Dar ce te faci cand o maica,sau calugar inebuneste datorita conditiilor si asupririlor,ajunse uneori la extreme,care exista in manastire,ce se-ntampla cu-acel suflet care a cedat psihic si nu a mai rezistat?Pentru ca omul se naste in primul rand LIBER,apoi fiinta lui a fost creeat dupa un tipar bine definit cu conditiile societatii.
In manastire nu exista Justitie!,si asta este cel mai grav lucru,fiindca iti sunt incredintate atatea suflete care trebuiesc protejate,ca si-ntr-o familie,si cred ca s-ar putea asa ceva,chiar si prin prisma legilor monahale.Nu spune nimeni ca este exagerat de greu sa realizezi lucrurile monahale,greu este sa te confrunti cu atata rautate si nepasare,cu atata dezamagire care vine din partea celor care isi dezlantuie toata otrava inaintea ta,pe motivul ca te mana spre mantuire in acest sens.Este o aberatie,si-o scuza inventata de dansii,numai ateii chinuiau crestinii pentru tendinta de convertire,nu se cade sa ne chinuim unii pe altii,frati de-acelasi Hristos,sub pretextul ca aceasta se datoreaza favorizarii mantuirii.
Omul nu-i decat un animal stilat si cu rationament,daca acestuia ai sunt retezate dreptul de-a gandi,dreptul de-a reactiona in relatiile cu viata,acesta-si va exterioriza numai instinctele primare,se va salbatici si va dori la randul lui sa asupreasca in asa fel incat semenii lui sa fie permanent niste victime,sau niste subiecte de confruntare...si nu oameni.Este un fel de manipulare,sup presiunea proprie ca doresti sa te mantuiesti in captivitate,in manastire vei ramane un suflet mereu asuprit si desconsiderat,un suflet lipsit de orice privilegiu pamantean,privilegii care ti-au fost daruite odata cu creearea ta,libertatea si gendirea.Si ma intreb,cand vad ca unii sunt atat de rai in manastire,de regula cei care au dobandit un oarecare statut de conducator,ei nu merg tot spre mantuire,si cum ramane cu diferenta asta de-a te mantui suportand greutatile fizice si psihice,pe care ti le provoaca oamenii care,de asemenea aspira spre mantuire.Adica tu te mantuiesti ca suporti,el se mantuieste ca-ti face tie zile fripte?!,teoretic amandoi au acelasi tel.Nu stiu cum vine treaba asta,sau stiu,dar nu stiu cum de este acceptata ca si posibilitate reala.
Cand pleci in manastire,te lepezi de lume...iar acolo cand ai nevoie de o aspirina,ei nu ingaduiesc sa-ti ofere,trebuie sa te duci acasa sa ceri la familie,deci vei ramane permanent ca un handicapat dependent material de familia ta lumeasca.Acolo,in manastire muncesti ca robul,dar fiindca nu ai nici un drept,esti lipsit si de orice daruri materiale(cel putin in unele manastiri),chiar ca nu-nteleg cum vine treaba asta???!!!
Este o colosala confuzie in viata monahala,si se desfasoara printr-un foarte prost proiect de mantuire si de vietuire,cel putin in zilele noastre,si nu cred ca aceasta reprezinta idealul pentru calea spre desavarsire.Da-i omului needucat si lipsit de experiente responsabilitatea de-a conduce o institutie sau o comunitate si vei vedea ce dezastru iese...cam asa se desfasoara in unele schituri sau manastiri viata,de obste.
|