Azil politic
Cand eram in liceu, clasa noastra era foarte unita. Se intampla foarte rar ca cineva sa chiuleasca de la ore de unul singur. De obicei chiuleam toti odata. De fapt, aproape toate boacanele le faceam impreuna. Dirigintele nostru era un om deosebit. Facea orice sa ne scoata din belelele in care ne bagam. Cu o conditie insa: trebuia ca noi sa ii spunem ce am facut inainte de a afla de la altcineva. In caz contrar ne batea de ne rupea. Recordul il detinea un coleg de-al meu de camera care a primit o jumatate de ora de palme pana cand obrajii au ajuns de culoarea buzelor.
Asa ca, parca ma vad stand in fata liceului si asteptand sa vina dirigintele, dimineata inainte de ora 7, dupa ce noaptea am sarbatorit o onomastica in sediul PCR din liceu si am fost prinsi de pedagogi.
Dar ce era sa facem ? asta era modul in care puteam scapa de pedeapsa, era ‘cetatea noastra de scapare’. trebuia sa marturisim, sa ne cerem iertare si sa suportam torentul de apostrofari mai putin placute.
Mi-am amintit de aceste patanii din liceu cand am citit in Biblie despre cetatile de scapare. Dumnezeu spusese poporului evreu ca dupa ce vor cuceri tara, sa declare 6 dintre cetatile levitilor ca fiind cetati de scapare. Se numeau cetati de scapare deoarece acolo putea sa ceara ‘azil politic’ oricine a omorat din nebagare de seama o alta persoana. Daca nu se refugia acolo atunci ucigasul risca sa fie omorat de razbunatorul sangelui. Ucigasul trebuia sa spuna intamplarea batranilor cetatii si apoi sa locuiasca acolo pana la moartea marelui preot. Daca ucigasul iesea din hotarul cetatii de scapare inainte de moartea marelui preot, iar razbunatorul singelui il ucidea pe ucigas, razbunatorul sangelui nu era vinovat de omor.
Asa cum ne asteptam cu totii, Dumnezeu il iarta pe cel care a gresit, cu atat mai mult pe cel care a gresit fara voie. Totusi, cel care a gresit suporta niste consecinte. Noua ne este greu sa suportam consecintele actiunilor noastre chiar daca le-am facut cu voie, cu atat mai mult daca ‘nu am vrut’. De obicei aruncam in fuga un ‘imi pare rau’ si in secunda urmatoare uitam ce s-a intamplat. Uneori insa, in loc sa ne justificam in toate partile si sa incercam cu disperare sa ne curatim reputatia, este nevoie sa ne refugiem in cetatea de scapare, sa tacem si sa meditam la ceea ce am facut. (‘Daca esti in hazna pana la gat macar nu deschide gura.’)
Dar este interesant ca Dumnezeu nu condamna nici pe cel care a suferit o pierdere, care a fost pagubit si care in mod legitim simte nevoia sa se razbune. Daca am fost raniti, daca am avut de suferit din partea cuiva este normal sa fim suparati si sa simtim ‘gustul sangelui’ in cerul gurii. Nu este pacat. Insa poate fi pacat daca nu reusim sa ne stapanim primul impuls, daca nu reusim sa respectam zona de protectie a celui vinovat, daca nu reusim sa iertam. Nu ar trebui sa uitam ca si noi suntem intr-un ‘Azil politic’ - in Hristos - si ca pacatul si moartea abia asteapta sa iesim din zona de protectie.
Mitica Irimia, Timisoara
|