[vicentiu68]

Fuga de sine

Omul fuge de sine de frica; ii e frica de judecata constiintei pentru tot ce s-a intamplat in lumea noastra, in lume in general, in secolul trecut. Oamenii senini, care nu au pe constiinta pacate, care nu sunt datori nimanui, nu se grabesc niciodata, se opresc si vorbesc cu fiecare, cu vecini, cu frate, cu mama. Acestia au timp si pentru un bolnav si pentru un sarman si pentru un semen care are nevoie de un sfat, de un ajutor. Pe cand cei care au ceva pe suflet, care sunt cuprinsi de patima de a aduna continuu averi, fara masura, aceia sunt bolnavii adevarati ai vremurilor noastre. Cu ei nu poti vorbi normal, ei au ceva pe suflet mereu, ei evalueaza continuu, dar nu dupa masura lui Dumnezeu ci numai dupa masura oamenilor.
Greseala fratelui

Noi trebuie sa urmam pilda Mantuitorului, Care a luat asupra Sa pacatele intregii omeniri: atunci cand vedem ca fratele face o greseala, sa nu ne grabim sa aruncam degraba cu piatra in el, ci mai intai sa ne socotim noi vinovati pentru acea greseala si aceasta inseamna sa purtam slabiciunile fratelui si astfel el se usureaza. Cel mai mult iubeste Dumnezeu acest tip de jertfa si nu exista cununa mai mare ca pentru aceasta, pentru ca asa a spus Domnul: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot gandul tau”, aceasta este intaia si marea porunca. Iar a doua, asemenea ei: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Dar sa nu credem ca noi, daca suntem mizerabili la suflet putem ajuta societatea mizerabila de azi.